Remanierea anunțată de premierul Vasile Tofan provoacă reacții. Experții spun că experiența lui Claudiu Năsui în România ar putea aduce o nouă abordare la Ministerul Economiei, în special în relația dintre stat și mediul de afaceri. Numirea sa a fost însă criticată de mai mulți politicieni din opoziție, inclusiv pentru faptul că un fost ministru român intră în Guvernul de la Chișinău. Rezerve există și în privința mutării lui Eugeniu Osmochescu la Agricultură.
Numirea lui Claudiu Năsui la conducerea Ministerului Economiei a provocat critici din partea mai multor politicieni din opoziție. În mediul online, aceștia au contestat inclusiv aducerea unui fost demnitar din România în Guvernul de la Chișinău. Experții politici spun însă că experiența lui Năsui ar putea schimba abordarea Ministerului Economiei. Fostul ministru român este cunoscut pentru susținerea transparenței în companiile de stat și pentru promovarea unui rol mai redus al statului în economie, o viziune apropiată de cea a premierului Vasile Tofan.
ANDREI CURĂRARU, expert în politici publice și securitate: Este o achiziţie interesantă şi după mine binevenită pentru Republica Moldova. Mai ales că s-a ocupat activ şi de transparentizarea întreprinderilor de stat în statul român. Eu cred că Năsui este răspunul lui Tofan pentru problema mare de legitimitate pe care o are acest guvern legat de salariile nesimţite. El a fost foarte eficient în România în lupta cu acestea, dar și a mers mai mult pe aspecte libertariene care sunt caracteristice și premierului Tofan. Respectiv, cred că alinierea va fi instantanee, iar măsuri dure pe care le așteaptă R. Moldova, în special cetăţenii, vor urma imediat.
Una dintre principalele mize pentru noul ministru va fi îmbunătățirea mediului de afaceri și atragerea investițiilor. Expertul politic Nicolae Negru spune că experiența acumulată de Năsui în România poate conta, dar avertizează că aplicarea la Chișinău a unor politici care reduc rolul statului în economie ar putea întâmpina rezistență.
Nicolae Negru expert politic: Aceste încercări ar putea întâmpina o anumită rezistenţă din partea statului, chiar poate şi din echipa Ministerului Economiei. Vom vedea cum va reuși domnul Năsui să aplice practica din România pentru realitățile din Republica Moldova.
Rezerve există și în privința schimbării de la Ministerul Agriculturii. Reprezentanții fermierilor nu contestă experiența economică a lui Eugeniu Osmochescu, dar atrag atenția că acesta nu a activat direct în agricultură. Ei spun că, într-un an dificil pentru sector, noul ministru va trebui să se familiarizeze rapid cu problemele specifice ale fermierilor.
ALEXANDRU BRÎNZĂ, reprezentant Forța Fermierilor: De data aceasta, a ales o persoană care chiar nu are tangență absolut cu agricultura. Este regretabil, nu ştiu cum va fi colaborarea. Ne trebuieşte un ministru al crizelor, un ministru care să cunoască care sunt problemele în sector, dar nu să vină abia şi să se familiarizeze.
Eugeniu Osmochescu a condus până acum Ministerul Economiei, iar mutarea sa la Agricultură face parte din remanierea anunțată de premierul Vasile Tofan. Șeful Guvernului spune că schimbările urmăresc accelerarea reformelor, reducerea birocrației și stimularea economiei.