TV Network
Canalele TVR
Economic

Cât vor costa carburanții în weekend

post-img
carburanți

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) menționează că, săptămâna curentă (13.02.2023-19.02.2023), a urmat trendul scăderilor continue a prețurilor maximale de comercializare cu amănuntul atât la benzina COR 95, cât și motorina standard.

Prin urmare, motorina standard înregistrează în ultimele trei săptămâni o ieftinire de 2,93 lei/litru, iar benzina COR 95 o ieftinire de 0,87 lei/litru.

Pentru următoarele trei zile, 18.02.2023-20.02.2023, ANRE a stabilit prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard la nivelul de:

-  24,81 lei/litru - pentru benzina COR 95 (- 02 bani);

-  22,30 lei/litru - pentru motorina standard (- 04 bani).

Nivelul prețurilor la produsele petroliere depinde doar de evoluțiile pe piața internațională și este exclusă orice posibilitate din partea companiilor petroliere să intervină în procesul de stabilire a acestora. Legislația actuală garantează că atât creșterile, cât și scăderile prețurilor de comercializare la benzină și motorină sunt în strictă corelare cu nivelul cotațiilor Platts pentru aceste produse.

 

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter