Cristian Palancica și-a trecut numele pe lista marcatorilor în Italia. Fotbalistul din Republica Moldova s-a evidențiat în tricoul formației Lazio Roma, în liga de tineret, unde concurează sportivii de până al 18 ani.
Cu o lovitură de la linia careului mare, Cristian Palancica a expediat mingea în plasa formației Atalanta.
Golul semnat de fotbalistul din Republica Moldova nu a salvat-o, însă, pe Lazio Roma de la înfrângere.
Scorul a fost de 2 la 1, în favoarea gazdelor.
Cristian Palancica are doar 16 ani și este discipolul clubului din capitala Italiei.
Deocamdată, mijlocașul a evoluat în șapte partide pentru naționala U-17 a "tricolorilor" și a înscris un gol în partida cu Norvegia.