Liderii AUR, George Simion și Marius Lulea, au direcționat subvențiile pentru partid în buzunarul lui Silviu Tănase, fratele fostului judecător la Curtea Constituțională și ministru al Justiției în Guvernul Filip, Alexandru Tănase. E vorba despre milioane de lei, bani publici, deși AUR susține pe pagina oficială că a renunțat „benevol” la subvenția de stat, potrivit unei investigații Rise Project.
Două dintre firmele care au încasat acești bani, dezvăluie jurnaliștii Rise Project, decontați apoi de stat, au fost înființate cu doar câteva luni înainte de tranzacțiile cu AUR. Banii pentru propagandă le-au asigurat astfel profituri de peste 90 la sută.
Beneficiarul milioanelor, adică omul din spatele companiilor respective, Silviu Tănase, are cu reședința în casa din Tunari a lui Marius Lulea, numărul doi în AUR. La aceeași adresă figurează și sediul social al partidului populist.
Când solicită donații de la simpatizanții săi, semnalează Rise Project, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) susține pe pagina sa oficială că „este unicul partid din România care a renunțat benevol la subvenția de stat”.
Chiar în această lună, pe 9 iulie, peste 3,7 milioane de lei au fost virate de la bugetul de stat ca subvenție în conturile AUR, potrivit raportărilor oficiale.
Prima dată partidul a anunțat că renunță la subvenție în ianuarie 2021, după ce abia intrase în Parlament. În plus, AUR a comunicat atunci că va iniția un proiect de lege prin care „să fie oprit acest jaf din banii publici”. A continuat însă să primească subvenții publice.
Declarația privind renunțarea benevolă la subvenție este scrisă îngroșat chiar pe pagina de contact, sub adresa sediului social al partidului din Tunari – amplasat în casa prim-vicepreședintelui AUR. Tot acolo și-a declarat domiciliul și Silviu Tănase, unul dintre asociații săi, care a colectat aproape un sfert din subvențiile de stat. Silviu Tănase a preluat în trecut o companie de la președintele partidului, George Simion. Același personaj este asociat și, totodată, găzduit de prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea. Deci are legături exact cu oamenii care i-au pompat banii în firme.
Circuitul arată așa: partidele primesc donații private și împrumuturi, iar cheltuielile efectuate în campania electorală sunt decontate dacă formațiunea trece pragul electoral. AUR l-a depășit cu mult în decembrie, când a obținut al doilea scor după PSD la alegerile parlamentare. După decont, jurnaliștii au descoperit că, practic, un sfert din banii publici primiți de partid pentru legislative au ajuns la doar trei firme, toate conectate la numele misterios din curtea AUR, Silviu Tănase.
Silviu Tănase, 39 de ani, dezvoltator imobiliar, este membru AUR. El este asociat cu Marius Lulea într-o firmă imobiliară și a declarat că are domiciliul în casa acestuia din Tunari, exact la adresa unde funcționează și sediul social al AUR. Prin intermediul a trei firme, Tănase a încasat cele opt milioane de lei de la AUR, bani care au fost decontați deja de stat. Separat, Tănase se intersectează cu banii și proprietățile lui Lulea.
Marius Dorin Lulea, 44 de ani, dezvoltator imobiliar, este prim-vicepreședintele AUR și membru fondator AUR, alături de fratele său, Sorin Lulea. El distribuie bugetul partidului și i-a menținut sediul social în casa lui din comuna Tunari. George Simion, 38 de ani, fost candidat la președinție, șeful AUR i-a cedat o firmă afaceristului moldovean Silviu Tănase, apoi a lăsat-o să funcționeze încă patru ani în apartamentul părinților săi.
Anul trecut, pe 26 aprilie, antreprenorul moldovean Silviu Tănase a mers la Registrul Comerțului din România ca să înființeze două firme. Una dintre ele - Times Digital Media - a înscris-o pe numele lui, iar cealaltă - Cuvântul Creative Media - pe cel al mamei sale, Alexandra Tănase, 77 de ani, soția fostului jurnalist și scriitor Constantin Tănase (decedat în 2014). Silviu Tănase este fiul lui Constantin Tănase și fratele mai mare al lui Silviu Tănase, Alexandru, deputat, ministru de Justiție în două guverne (Vlad Filat & Petru Filip) și președinte al Curții Constituționale timp de șase ani (2011-2017).
Ani mai târziu, în aprilie 2024, pe același Silviu Tănase îl regăsim la București, în calitate de inițiator și fondator al unor companii care încep să taie facturi pe bandă rulantă către partidul condus de Simion.
Contextul: campania pentru alegerile parlamentare. Să luăm cele două firme pe rând.
- Times Digital Media SRL. În noiembrie 2024, la doar șase luni de la înființare, a emis 16 facturi către AUR pentru parlamentare. Valoarea cumulată a contractelor a fost de 2 milioane de lei, peste 90 la sută din cifra de afaceri pe anul trecut. Firma a avut un singur angajat, iar încasările s-au transformat rapid în profit, după ce beneficiul brut pe anul trecut a depășit 2 milioane de lei.
- Cuvântul Creative Media SRL. Firma înregistrată pe numele mamei lui Tănase a emis șapte facturi tot în noiembrie 2024 către AUR, în valoare de 1 milion de lei. Situația se repetă și aici. Banii de la partid au reprezentat aproape 95 la sută din tot ce a încasat firma anul trecut, iar profitul se suprapune aproape perfect peste banii decontați de stat.
Dar cele mai multe facturi, 150 în total, Tănase le-a emis, de-a lungul lunii noiembrie 2024, pe firma Timpul Info Magazin SRL. Decontul, în banii noștri, depășește 5,2 milioane de lei (adică peste 1 milion de euro). Sumele de la AUR sunt de 15 ori mai mari decât toate veniturile firmei din anul precedent, potrivit raportărilor financiare.
O altă firmă pe care o deține Tănase i-a fost pasată chiar de George Simion. După ce a devenit parlamentar, liderul AUR i-a cedat lui Tănase, în 2020, firma Great Mods 69 Design, pe care o înființase cu un deceniu înainte.
Afacerea începută de Simion și-a păstrat sediul în apartamentul în care a locuit cu părinții lui, deși nu-i mai aparținea în acte.
Profilul firmei lui Simion a trecut de la „activități de servicii în tehnologia informației” la „lucrări de construcție a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” și s-a intersectat în circuite financiare cu firmele lui Marius Dorin Lulea, prim-vicepreședintele partidului. Timp de opt ani, între 2012 și 2020, Simion a fost angajatul lui Lulea la firma de construcții Ideal Proiect AE.
Contactat de jurnaliștii Rise Project, Silviu Tănase a refuzat să vorbească.
„Nu pot să vorbesc”, a spus Silviu Tănase când a fost contactat telefonic ca să fie întrebat despre contractele decontate de stat. Nici George Simion nu a răspuns întrebărilor RISE până la publicarea articolului.
Marius Lulea, cofondator AUR, nu a vrut să discute despre tranzacțiile partidului cu firmele din curtea lui. Reporterii noștri au încercat să-l contacteze de mai multe ori, direct sau prin intermediari, dar Lulea a oprit comunicarea din momentul în care i-am scris că tema interviului o reprezintă plățile AUR din perioada alegerilor.
De altfel, Timpul Info Magazin a fost și cel mai important furnizor AUR pentru parlamentarele de anul trecut. Podiumul a fost încheiat de Thematic Digital, cealaltă firmă a lui Tănase.
