Social

În vârstă de 90 de ani, un locuitor din comuna Voloca, regiunea Cernăuţi, a deschis un muzeu al ţăranului român

În vârstă de 90 de ani, un locuitor din comuna Voloca, regiunea Cernăuţi, a deschis un muzeu al ţăranului român

Şi-a realizat visul la vârsta de 90 de ani. Un locuitor din comuna Voloca, regiunea Cernăuţi, a reuşit să deschidă în sat un muzeu al ţăranului român. Colecţia numără peste 200 de piese, unele vechi de peste un secol.

Ideea deschiderii unui muzeu al ţăranului român îi aparţine lui Ion Semeniuc, un locuitor al satului Voloca, în vârstă de 90 de ani. Costume tradiţionale, specifice zonei, unelte, acte - toate pot fi admirate în casa-muzeu.

ION SEMENIUC locuitor, Voloca, Cernăuţi: „Când am văzut că obiectele vechi încep să dispară, m-am gândit să fac un micro muzeu. În timp de 20 de ani am adunat aceste obiecte care se păstrează şi voi continua să colecţionez mai departe, de altfel, au dispărut obiectele vechi care aparţineau gospodarilor noştri”.

VALENTIN GLOPINA primar, Voloca, Cernăuţi: „Acest muzeu s-a construit pe parcursul a mai multor ani. A fost o muncă mare. Muzeul va păstra toate obiceiurile, tradiţiile şi trecutul satului nostru. Ştim toţi şi mereu am spus că nu există viitor fără trecut”.

Unele obiecte din muzeul din Voloca au şi peste 100 de ani.

MARIN GURALIUC director, liceu, Voloca, Cernăuţi: „Muzeul acesta este, în primul rând, un tribut pentru trecut şi generaţiile care nu mai sunt. Drept învăţătura, pot să zic că aici este cancelaria în şcoală, este concentrat aici tot ce este mai bun”.

ION OLENTERIUC profesor, liceu, Voloca, Cernăuţi: „Acesta este un exponat foarte important pentru muzeul nostru care datează de acum exact o sută de ani. Primul clopot al şcolii noastre medii din Voloca”.

Proiectul a fost implementat cu sprijinul unor oameni de afacere din Germania, care au contribuit cu suma de 17 mii de euro. Din aceşti bani au fost cumpărate echipamente de securitate, vitrine, calculatoare şi sisteme de iluminare. La inaugurare au participat şi oficiali de rang înalt.

IRINA LOREDANA STĂNCULESCU consul General al României la Cernăuţi: „Ne bucurăm să găsim aici obiecte foarte frumoase  care întregesc spiritul neamului românesc. Suntem fericiţi să fim alături de etnicii români de aici, de comunitatea românească istorică din Voloca”.

TONNI BRUGGER  reprezentant, Germania: „Am fost la Voloca atunci când casa era în proces de construcție, goală. Acum am venit aici şi am rămas surprins, văzând cât de mult şi-a schimbat aspectul. E plină de obiecte rare, istorice”.

Casa Muzeu are peste 200 de exponate.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter