Un apropiat al controversatulului Veaceslav Platon susține că ar fi unul dintre cei care ar sta în spatele apariţiei stelelor lui David pe faţadele mai multor clădiri din Paris. Veaceslav Valico, așa-zis activist civic din Republica Moldova, a recunoscut că i-a însotit la Paris pe cei care au pictat simbolurile la scurt timp de la declanşarea războiului în Orientul MIjlociu. Şeful poliţiei din Republica Moldova, Viorel Cernăuţeanu, a declarat că există mai multe persoane implicate în acest caz.
VEACESLAV VALICO, activist civic: Această acţiune a avut o enormă rezonanţă informaţională atât în Franţa, cât şi în întreaga lume. Şi o dată ce sunt telefonat de mulţi jurnalişti din Republica Moldova, înseamnă că serviciile speciale franceze au divulgat identitatea fotografului care a fost cu cele două grupe. Nu are sens să mai tac. Da, recunosc că acel fotograf am fost eu. Poliţia investighează mai multe persoane care ar sta în spatele acţiunii de la Paris cu implicarea cetăţenilor din Republica Moldova. La sfârşitul lunii noiembrie 2023, oamenii legii au anunţat că unul dintre autori a mai fost vizat în acțiuni de huliganism și destabilizare dirijate de grupul criminal "Șor".
VIOREL CERNĂUŢEANU, şeful IGP: Acolo sunt mai multe persoane. E legat şi de cuplul care a fost parte a procesului, şi organizatorii care au stat la baza procesului. Este o muncă comună care e legal şi de colegii de la SIS, pe informaţiile care le deţine la compartimentul cazului dat. Nu este doar figurantul care a ieşit astăzi şi a încercat să atragă nu ştiu ce dividente sau atenţie asupra sa şi ulterior de a crea o victimă. Deci examinările şi circumstanţele sunt mult mai ample.
La sfârşitul lunii octombrie 2023, un cuplu din Republica Moldova a fost reţinut, în Franţa, după ce a desenat steaua lui David pe faţadele mai multor clădiri din Paris. E o practică folosită de naziști în anii 30 și 40 pentru a impune concepția rasistă a național-socialiștilor fideli lui Hitler. Cei doi basarabeni au recunoscut că au fost plătiţi pentru acest serviciu. Potrivit autorităților franceze, în acţiune a mai fost implicat un cuplu de basarabeni, ambele persoane fiind acum date în urmărire. Autorităţile de la Chişinău au declarat că acțiunea din Franța a fost organizată și dirijată din exerior și a reprezentat o tentativă de denigrare a imaginii statului Republica Moldova.