TV Network
Canalele TVR
Extern

Emmanuel Macron și-a anunțat vizita în China la începutul lui aprilie și îndeamnă Beijingul să ajute Occidentul să exercite presiuni asupra Rusiei pentru încetarea agresiunii din Ucraina

post-img
Emmanuel Macron
Sursa foto: Moneycontrol

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că va vizita China la începutul lunii aprilie. Acesta a îndemnat Beijingul să ajute țările din alianța occidentală să facă presiuni asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina, notează caleaeuropeana.ro.

Vorbind de la Salonul pentru Agricultură din Paris, la o zi după ce China a cerut discuții de pace urgente și a făcut public planul Beijingului pentru a pune capăt războiului din Ucraina, Macron a declarat că pacea este posibilă doar dacă „agresiunea rusă este oprită, trupele sunt retrase și suveranitatea teritorială a Ucrainei și a poporului său este respectată”.

„Faptul că China se implică în eforturile de pace este un lucru bun”, a declarat liderul francez, cerând Beijingului „să nu furnizeze arme Rusiei”.

De asemenea, Macron a cerut ajutorul Chinei pentru a „exercita presiuni asupra Rusiei, pentru a se asigura că nu folosește niciodată arme chimice sau nucleare și că încetează această agresiune înainte de negocieri”.

Intitulat „Poziţia Chinei cu privire la soluţionarea politică a crizei ucrainene“, documentul a fost publicat vineri dimineaţă, 24 februarie, la un an de la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, pe site-ul Ministerului de Externe chinez, după o vizită la Moscova a lui Wang Yi, diplomatul chinez cu cel mai înalt rang. Între timp, reprezentantul Beijingului la ONU se abținea de la votul rezoluției Adunării Generale a Națiunilor Unite în vederea asigurării unei păci cuprinzătoare, juste și durabile în Ucraina, votată cu o largă majoritate.

Documentul îndeamnă toate părțile să „sprijine Rusia și Ucraina să lucreze în aceeași direcție și să reia dialogul direct cât mai repede posibil”. Propunerea chineză face, de asemenea, clară opoziția Beijingului față de utilizarea armelor nucleare, dar și față de amenințarea cu desfășurarea acestora. Acest lucru survine în urma avertismentului președintelui rus Vladimir Putin, care s-a declarat pregătit să folosească arsenalul atomic al Moscovei în acest conflict.

Rusia a transmis că apreciază eforturile Beijingului de a soluționa conflictul prin mijloace pașnice, dar a insistat că orice soluție trebuie să recunoască controlul Kremlinului asupra a patru regiuni ucrainene.

La rândul său, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că doreşte să discute cu Beijingul acest document care prezintă poziţia Chinei, apreciind drept pozitivă implicarea acestui partener apropiat al Moscovei. „Am dori să avem o întâlnire cu China. Este în interesul Ucrainei astăzi”, a afirmat liderul de la Kiev.

Cu toate acestea, planul a fost întâmpinat cu scepticism de liderii occidentali. 

Președintele SUA, Joe Biden, și-a arătat neîncrederea față de propunere, declarand retoric: „Putin îl aplaudă, deci cum ar putea fi bun?”.

De asemenea, șeful diplomației UE, Josep Borrell, a afirmat, vineri, în Consiliul de Securitate al ONU, că „nu este un plan de pace, ci o propunere prin care China îşi reafirma poziţiile exprimate de la început”, însă nici nu vrea să respingă documentul întru totul, acesta conținând „elemente interesante despre utilizarea armelor nucleare, schimburile de prizonieri”.

Însă, „pentru a fi un plan, el ar trebui să fie operaţional”, a punctat înaltul oficial european, adăugând că, „din punctul meu de vedere, pentru a fi credibili, chinezii ar trebui să meargă şi la Kiev”, nu numai la Moscova.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au reacţionat, de asemenea, cu rezerve la propunerea chineză de încetare a focului în Ucraina, spunând că Beijingul nu are prea multă credibilitate ca mediator. Mai precis, Stoltenberg a precizat că Beijingul nu a fost în stare să condamne invazia ilegală a Ucrainei, iar von der Leyen a reluat poziția lui Borrell, afirmând că „China nu a venit cu un plan de pace, ci cu nişte principii”.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter