În acest weekend centrul Chișinăului este gazda Zilei Naționale a Vinului. Peste 90 de vinificatori sunt prezenți în PMAN pentru a-și prezenta creațiile, iar vizitatorii se pot bucura de degustări, muzică live cu ansambluri folclorice și artiști renumiți, precum și numeroase activități culturale și experiențe autentice.
Programul evenimentelor
A doua zi a evenimentului va fi marcată de ceremonia de înmânare a Premiului „Polobocul de Aur” din partea Camerei de Comerț, o distincție acordată producătorilor și vinificatorilor care au excelat în arta vinificației.
Pentru cei care nu au reușit să ajungă la atelierele din prima zi, Școala Vinului continuă să ofere instruiri privind consumul moderat și degustarea vinurilor și a divinului, până la ora 17:00.
Tradițiile și dansurile vor prinde viață în reprezentațiile artistice ale ansamblurilor „Plai de Dor”, „Struguraș”, „Vatra Satului”, și „Haiducii”, precum și în interpretarea Ansamblului „Crenguță de Iederă”.
Pentru a încheia această sărbătoare cu fast, concerte live cu artiști de consacrați, precum Maria Iliuț, X.O. Band, Pasha Parfeni Band și Vali Boghean Band vor încânta publicul și te vor invita la dans, până la ora 22:00.
Între orele 12:00-19:00, va fi organizat Târgul Meșterilor Populari, unde oamenii pot participa la masterclassurile Curții Țărănești.
Ziua Națională a Vinului este organizată de către Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Culturii, cu suportul partenerului strategic USAID Moldova, prin Proiectul de Competitivitate și Reziliență Rurală.