Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, IGSU, informează că, în ultimele zile, trei persoane inclusiv doi minori, și-au pierdut viața în urma unor incidente produse în timpul scăldatului în raioanele Ungheni, Cantemir și Fălești.
Primul caz a fost înregistrat în extravilanul satului Măcărești, raionul Ungheni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat în seara zilei de 26 iunie 2026, la ora 18:08. Potrivit informațiilor, un minor în vârstă de 16 ani, care se afla la scăldat împreună cu mai mulți prieteni într-o zonă interzisă pentru scăldat, a dat semne că se îneacă.
La fața locului a intervenit o echipă de scafandri din cadrul Unității salvatori și pompieri Ungheni. Aceștia au efectuat lucrări de căutare și salvare, iar corpul neînsuflețit al adolescentului a fost depistat la aproximativ 30 de metri de mal și extras la suprafață, informează IGSU.
Al doilea caz s-a produs în satul Cârpești, raionul Cantemir. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la 15:12, la 27 iunie 2026. Potrivit informațiilor, o minoră în vârstă de 13 ani s-a înecat într-un bazin gonflabil amplasat în curtea gospodăriei. Copila ar fi intrat în apă fără acordul părinților. Minora a fost extrasă din apă de către tatăl său, dar aceasta nu a mai putut fi salvată.
Cel de-al treilea caz a avut loc în seara zilei de 28 iunie 2026, în apropierea satului Ciolacu Nou, raionul Fălești. Potrivit primelor informații, un bărbat în vârstă de 43 de ani s-a înecat în timp ce se afla la scăldat într-un bazin acvatic improvizat de tip baraj amplasat în apropierea unui râu. Acesta se afla împreună cu alți trei prieteni, iar înainte de a intra în apă aceștia ar fi consumat băuturi alcoolice. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost depistat și extras la mal de către localnici.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă repetat cetățenii să manifeste maximă prudență în timpul aflării în preajma bazinelor acvatice. Scăldatul este permis doar în locuri special amenajate și supravegheate de salvamari. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să evite intrarea în apă în stare de ebrietate sau în zone necunoscute.
De asemenea, salvatorii atrag atenția părinților și persoanelor care au în grijă copii că aceștia nu trebuie lăsați niciodată fără supraveghere în apropierea apei, chiar dacă este vorba despre piscine sau bazine gonflabile. O clipă de neatenție poate avea consecințe tragice. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reiterează apelul către populație să respecte cu strictețe regulile de siguranță pentru a preveni producerea unor astfel de tragedii.
Potrivit datelor IGSU, de la începutul anului 2026, 31 de persoane inclusiv 7 minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.