TV Network
Canalele TVR
Social

Ministerul Mediului, Punct Focal pentru Convenția ONU privind schimbările climatice

post-img
Ministerul Mediului, Punct Focal pentru Convenția ONU privind schimbările climatice

Ministerul Mediului este Punct Focal pentru Convenția ONU privind schimbările climatice, iar în 2023 a fost acceptat în calitate de prim Punct Focal al Parteneriatului pentru Contribuții Naționale Determinate.

În aceste zile, un grup de experți ai Parteneriatului pentru Contribuții Naționale Determinate (CND) întreprind o vizită de lucru în țara noastră. Scopul vizitei a fost de a oferi consultanță Republicii Moldova în misiunea de a actualiza pe parcursul anului 2024 Contribuția Națională Determinată și remisă Secretariatului în anul 2025.

Republica Moldova a prezentat Prima Contribuție Națională Determinată (CND1), către Secretariatul Convenției ONU, privind schimbările climatice la 25 septembrie, 2015. A doua Contribuție Națională Determinata (CND2), Republica Moldova a depus-o la Secretariatul CONUSC în martie, 2020. Prin CND2, ne-am sporit ambiția de reducere necondiționată a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 70% față de anul 1990 către anul 2030, în comparație cu 64-67%, așa cum era asumat în CND1. În cazul suportului extern, nivelul de reducere condiționat al emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea creste până la 88%, față de nivelul anului de referință (1990).

Conform deciziei Convenției ONU privind schimbările climatice, părțile ale căror politici privind realizarea Contribuției stabilită la nivel național (NDC) sunt aprobate până în 2030, comunică și actualizează aceste politicii la fiecare cinci ani.

Pentru a sprijini țările din aceste domenii, Agenția de Cooperare a Germaniei (GIZ) a lansat Proiectul de pregătire pentru NDC în 2023 pentru a crește în continuare capacitățile țărilor în curs de dezvoltare de a evalua și ordona nevoile lor existente, și imediate de planificare a politicii climatice și pentru a oferi suport de pregătire de înaltă calitate.

Acesta își propune să lucreze îndeaproape cu țări selectate pentru a identifica locurile în care resursele pot fi mobilizate eficient pentru a implementa NDC-urile lor existente, precum și domeniile în care asistența tehnică suplimentară poate duce la acțiuni climatice mai ambițioase. Pentru a asigura efecte de învățare de lungă durată, sprijinul pentru dezvoltarea capacităților este oferit pe baza cerințelor și experiențelor specifice fiecărei țări. Mai mult, proiectul creează oportunități de învățare continuă prin facilitarea schimbului de cunoștințe între țări cu nevoi similare.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter