Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, a mers astăzi în Parlament pentru a cere votul de încredere privind Cabinetului său și programul de guvernare intitulat „UE, pace, dezvoltare".
ACTUALIZARE: Cabinetul de miniștri condus de Alexandru Munteanu a primit votul de încredere în Parlament
Citește și: „Dacă n-o să reușim, o să pierdem totul”. Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului Munteanu
ACTUALIZARE: Reprezentanta Partidului Nostru, Elena Grițco, a anunțat formațiunea că nu va vota pentru Guvernul Munteanu, invocând lipsa de transparența la selectarea candidaților la funcțiile de miniștri.
ACTUALIZARE: Doina Gherman, vicepreședite al Parlamentului, Parlamentul nu este un centru de creație, iar Guvernul care va fi investit astăzi este investit de PAS, partidul care a câștigat alegerile. Guvernul care îl vom investi astăzi este mai limpede ca niciodată, UE, pace și dezvoltare. Guvernul precedent a reușit să țină piept la multe provocări, crize, și îi mulțumesc prim-ministrului Dorin Recean pentru efortul colosal. Reformele le facem, nu pentru partenerii europeni, dar pentru noi. Guvernul asumat de PAS, Munteanu cred cu tărie că poate face acestei misiuni. Alegem direcția europeană. Noul guvern este unul potrivit timpurilor noastre. Ne-am asumat să fim pregătiți pentru aderare până în anul 2028. Guvernul Munteanu are sprijinul nostru pentru a livra rezultate.
ACTUALIZARE: Vasile Tarlev, deputat neafiliat: Cunosc mulți membri candidați desemnați care au un potențial enorm, mă bucur că Alexandru Munteanu vine din business și cunoaște multe lucruri, numai un om din economie poate să dezvolte statul. Eu voi depune toate eforturile să îl susțin, dezvoltarea economiei fără libertate, încredere, stabilitate și dialog nu există investiții.
ACTUALIZARE: Alexandru Verșinin, deputat fracțiunea „Democrația Acasă”: Nu mai putem fi un popor în care tăcerea este carieră, nu mai vrem miniștri care vorbesc de Europa ca o destinație turistică, această țară nu va fi salvată de diplome, dar de o țară cu demnitate, iar astăzi noi vom spune nu în numele tuturor cetățenilor care au fost mințiți timp de patru ani.
ACTUALIZARE: Ion Ceban, blocul „Alternativa”. Nimic nu a fost schimbat în documentul intitulat guvernare. Nu au experiență în domeniul care le reprezintă. Nu merită unii dintre ei să fie numiți miniștri. Programul guvernamental îl asociez cu unul electoral. Viitorul premier trebuie să aibă curaj și să se gândească la bunăstarea oamenilor. Fracțiunea parlamentară „Aliterativa” nu poate susține acest Guvern.
ACTUALIZARE: Igor Dodon, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Noi cei din opoziție, nu vom vota guvernul dar vom fi alături cu sfaturi pentru că iubim țara nostră, R. Moldova.
ACTUALIZARE: Diana Caraman, liderul fracțiunii PCRM: PCRM nu va susține guvernul Munteanu, noi nu suntem împotriva schimbărilor, dar nu le susținem...
ACTUALIZARE: Runda de întrebări a luat sfârșit. Urmează prezentarea raportului Comisiei juridice pentru numiri și imunități, prezidată de Veronica Roșca.
ACTUALIZARE: Perciun: 6 miliarde de lei ne așteaptă în următorii ani, investiții în școli și universități. Cea mai mare resursă a noastră, este resursa umană.
ACTUALIZARE: Inga Sibova: Ala Nemerenco a spus că sistemul de sănătate a început să funcționeze mai bine odată cu venirea ei la minister, însă astăzi există spitale raionale care nu dispun de servicii de ultrasonografie. Cum vedeți cât de repede putem acoperi acest deficit de medici?
Munteanu: Trebuie să fim eficienți în investițiile făcute.
ACTUALIZARE: Emil Ceban: Tot ce s-a investit este foarte puțin. În primul rând trebuie să facem o contabilitate ca să vedem care sunt acele zone, să vedem cum dezvoltăm în paralel, infrastructura, drumurile. Ca orice salvare să ajungă la timp în orice localitate.
ACTUALIZARE: Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, și vicepremierul propus pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, au reafirmat în Parlament angajamentul viitorului Guvern pentru o soluționare pașnică a conflictului transnistrean.
Valeriu Chiveri a confirmat că reglementarea conflictului trebuie să fie prin dialog și mijloace pașnice, menționând că Ucraina sprijină integritatea teritorială a Republicii Moldova și nu intenționează să intervină militar.
Răspunzând la întrebarea deputatului Marc Tkaciuk, dacă Republica Moldova se poate integra în UE fără regiunea transnistreană, premierul a spus că este posibil din punct de vedere teoretic.
„Eu mi-aș dori foarte mult să intrăm în Uniunea Europeană împreună. Aceasta nu depinde numai de noi”, a precizat Munteanu.
ACTUALIZARE: Munteanu: „Opinia mea, ca cetățean al Republicii Moldova care a călătorit și a văzut mai multe țări, este că nu am întâlnit o presă mai independentă, în toate sensurile. Am aflat despre mine, în ultimele două săptămâni, mai multe lucruri decât am aflat în toată viața mea.”
ACTUALIZARE: Tarlev: „În dosarul Furtul Miliardului, veți întreprinde măsuri pentru a aduce lumină asupra a ceea ce s-a întâmplat, cine este vinovat și care este perspectiva?”
Munteanu: „Tocmai acesta este și scopul reformei justiției. Justiția trebuie să funcționeze indiferent de partidul aflat la putere. Este vorba și despre valori. Sunt sigur, domnule Tarlev, că vă dați seama cine a participat la acest proces, cine l-a inițiat și cum s-a desfășurat. În cadrul nostru politic nu se vorbește despre valori. Eu cred că este o rușine pentru țara noastră faptul că au fost furați, practic, banii bugetarilor și ai pensionarilor. Este o ipocrizie totală. Justiția ar fi trebuit să-și spună cuvântul, însă și atunci era controlată de forțele negre. Într-un stat de drept, un politician nu trebuie să se pronunțe — doar justiția poate face acest lucru. Am toată speranța că așa se va întâmpla.”
ACTUALIZARE: Marina Morozova: „Cum veți asigura creșterea salariului minim până la cel puți 10 mii de lei și a salariului mediu până la cel puți 25 de mii de lei:”
Munteanu: „O creștere economică presupune venituri mai mari la buget. Dacă reușim să atragem investiții acest lucru va însemna taxe, plăți, mai mult dinamism. Am făcut un plan de acțiuni pentru următorii pași ai Guvernului și ceea ce vreau să facem e să venim cu un proiect de buget cât mai repede. Nu putem să face totul peste noapte, dar am vrea să vedem în proiectul bugetului pentru anul viitor pași concreți cum asigurăm creșterea bunăstării materiale, în primul rând pentru bugetari, pensionari, medici, învățători”.
ACTUALIZARE: Renato Usatîi: „Dacă dumneavoastră veți stabili că în echipă un ministru sau altul este slab sau își permite ilegalități, ne puteți promite public că îl veți pleca la fel de rapid ca în domeniul priva sau veți aștepta decizia partidului PAS?”
Munteanu: „V-am spus-o și o spun sincer: nu trebuie să întreb partidul, nu fac parte din partid. La formarea guvernului nu m-am interesat dacă un membru este sau nu al partidului. Au existat două criterii obiective – profesionalismul și integritatea – și un al treilea, subiectiv: scânteia din ochi, dorința persoanei de a-și asuma responsabilitatea și de a munci mult. Desigur, dacă va apărea o problemă, vom face schimbări, fiindcă vreau să reușesc.”
ACTUALIARE: Costiuc: „Ce condiții aveți de gând să creați celor din diaspora, ca să vină acasă să investească?
Munteanu a răspuns că au avut deja o discuție internă pe această temă, subliniind că diaspora reprezintă un potențial financiar foarte important. Potrivit acestuia, moldovenii din străinătate vor fi dispuși să investească în Republica Moldova dacă va fi creat un cadru legal avantajos — în special în ceea ce privește impozitarea, sistemul de pensii și alte aspecte economice.
Ministrul desemnat al finanțelor a adăugat că este esențial ca statul să creeze toate condițiile necesare nu doar pentru ca diaspora să trimită bani acasă, ci și pentru ca aceasta să fie motivată să revină și să se stabilească în țară.
ACTUALIZARE: Referitor la întrebarea adresată de Igor Dodon, deputat PSRM, privind principalele probleme cu care se confruntă Republica Moldova, situația economică și fenomenul migrației, Alexandru Munteanu a declarat următoarele:
Republica Moldova, având un raport al datoriei externe de aproximativ 30% din PIB, nu se situează printre cele mai slabe economii din regiune. Exodul populației reprezintă, însă, consecința lipsei unei creșteri economice. Cetățenii Republicii Moldova sunt oameni liberi, formați într-un sistem educațional bun, care pregătește specialiști buni care aleg să plece acolo unde sunt plătiți mai bine.
Problema plecării este o consecință că nu am reușit să construim aici ceva mai viabil, mai frumos. Primul lucru pe care ne concentrăm, să nu fie o economie de consum, ci o economie de investiții, să îmbunătățim cadrul legal, să atragem investitori.
ACTUALIZARE: A început runda de întrebări din partea deputaților.
ACTUALIZARE: „Am fost mândru să privesc, ca de fapt ca și mulți alți compatrioți, progresele obținute de Republica Moldova în ultimii ani. Ca unul dintre cetățenii care și-au făcut datoria acolo unde s-au aflat, am văzut cum prin curaj, perseverență, și contribuția fiecăruia țara noastră a trecut de la un stat capturat, ignorat pe scena internațională la un stat respectat, important pentru pacea regională, admirat pentru lecțiile sale de democrație și libertate, capabil să se dezvolte cu forțele proprii și cu sprijinul unor parteneri adevărați.
Îi mulțumesc doamnei președinte Maiei Sandu și fracțiunii PAS pentru încrederea acordată. Vă promit că voi fi un prim-ministru care ascultă, respectă și lucrează, nu unul populist,” a declarat Munteanu.
Citește și: O nouă funcție pentru Nicu Popescu. Șefa statului a semnat decretul

ACTUALIZARE: La ședință sunt prezenți 100 de deputați, Nicolae Botgros absentează. Ordinea de zi a ședinței a fost aprobată cu 60 de voturi „pentru”.

Dacă Parlamentul va acorda votul de încredere, legislativul va adopta Hotărârea privind învestirea Guvernului, iar președintele R. Moldova este aşteptat să semneze decretul de numire.
Ulterior, prim-ministrul și membrii Guvernului vor depune jurământul de credință, moment care marchează învestirea oficială a noului Executiv. În cazul în care votul de încredere nu este obținut, urmează o nouă rundă de consultări între Președinție și fracțiunile parlamentare.
 
                               
                         
                               
                          
                                   
                                   
                                   
                                   
                                   
                                   
                                   
                                   
                                  