Justiție

Un bărbat din sudul țării, reținut de CNA în 30 de episoade de trafic de influență

post-img
imagine

Un bărbat din sudul țării este cercetat de ofițerii CNA într-un dosar de trafic de influență, acesta fiind bănuit că ar fi promis unor cetățeni ai R. Moldova că le poate asigura traversarea frontierei moldo-române cu pașaport biometric, eliberat de autoritățile din Republica Moldova, chiar dacă aceștia ar fi încălcat termenul legal de ședere în zona Schengen. Pe parcursul documentării, au fost fixate cel puțin 30 de episoade de implicare a bănuitului în acțiuni de pretindere și primire de remunerații ilicite în scopul organizării trecerii nestingherite a frontierei de stat.

BFCO

Potrivit materialelor cauzei, bănuitul ar fi pretins și primit de la fiecare persoană între 250 și 400 de euro, pentru a le favoriza traversarea frontierei române și, respectiv, intrarea în zona Schengen, susținând că ar avea influență asupra angajaților Poliției de frontieră a României. Astfel, acesta le-ar fi asigurat basarabenilor traversarea frontierei moldo-române pe direcția de ieșire și intrare din/în Republica Moldova. 

În scopul acumulării materialului probator, au fost efectuate percheziții, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Cahul, la domiciliul și în automobilul suspectului. Ca rezultat, au fost ridicate mai multe sume de bani, în diferită valută, proveniența cărora urmează a fi stabilită. În prezent, bărbatul este reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. 

Se amintește că, pe 6 noiembrie 2024, trei persoane au fost percheziționate de CNA într-un dosar de trafic de influență. Acestea ar fi promis basarabenilor intrarea în zona Schengen cu termenul de ședere depășit contra mită, iar ofițerii anticorupție au documentat 25 de episoade. Cercetările în acest caz continuă. 

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată, până la primirea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter