Linia electrică Vulcănești - Chișinău, numită și „linia independenței”, urmează să fie dată în exploatare în această iarnă, a reiterat ministrului Energiei, Dorin Junghietu. Republica Moldova scapă astfel de dependența de Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres), controlată de Tiraspol, care a furnizat malului drept energie electrică până în 2025, iar în prezent reprezintă nodul infrastructurii electrice al Republicii Moldova.
„În Planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2025–2026 avem și darea în exploatarea liniei electrice aeriene Vulcănești - Chișinău. După cum cunoaștem, progresul este foarte semnificativ. Am atins un progres la lucrările de construcție de peste 80%”, a spus Dorin Junghietu.
Totodată, ministrul Energiei a spus că, în paralel, cu avansarea lucrărilor de construcție a Liniei Vulcănești–Chișinău, la Stația Electrică Chișinău se înregistrează progrese semnificative în procesul de modernizare a infrastructurii de înaltă tensiune.
„Deja avem lucrările efectuate la peste 70%. Lucrările de construcție avansează cu ritm accelerat și în stația Vulcănești, unde deja avem peste 20% de lucrări îndeplinite. Pe lângă aceasta, una dintre măsuri este liniile de 110 kW cu România, liniile electrice sunt funcționale”, a mai spus Dorin Junghietu.
Linia electrică va avea o lungime de 157 de kilometri. Astfel, peste 500 de piloni și 1.500 de kilometri de conductoare vor face o legătură strategică dintre sud și centru prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități. În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea acoperi peste 50 la sută din consumul de energie în perioada de consum maxim.
Proiectul construcției LEA Vulcănești - Chișinău este realizat de Guvern, prin Ministerul Energiei și UCIPE - Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, cu sprijinul Băncii Mondiale. Beneficiarul direct este Întreprinderea de Stat Moldelectrica.
Lucrările se desfășoară în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic orientate spre asigurarea securității energetice a țării. Proiectul este finanțat de Banca Mondială. Valoarea este de 61 de milioane de euro, dintre care în jur de 27 de milioane sunt destinate pentru construcția liniei Vulcănești-Chișinău.
Capacitatea transfrontalieră limitată pe direcția RO-MD, care pe moment este de 315 MW, asigurată prin linia 400 kV Vulcănești - Isaccea, este folosită la maximum în anumite ore. Dar, în situația acoperirii consumului doar din import, din sau prin România, necesarul țării ar fi peste 600 MW în orele de vârf în zilele lucrătoare.