Social

Echipele de asistență medicală urgentă din R. Moldova au primit ambulanțe noi

post-img
Echipele de asistență medicală urgentă din R. Moldova au primit ambulanțe noi
Sursa foto: Ministerul Sănătății al Republicii Moldova

24 de autosanitare noi, dotate cu echipamentele necesare pentru acordarea asistenței medicale de urgență populației, completează parcul de ambulanțe al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP).

Evenimentul de repartizare a ambulanțelor, 17 de tip C și șapte de tip B,  a avut loc astăzi.   

Autosanitare de terapie intensivă mobilă (tip C) au primit 13 substații de asistență medicală urgentă: SAMU Bălți, Drochia, Edineț, Ocnița, Soroca, Cahul, Comrat, Ungheni,Strășeni, Hâncești, dar și Centru, Botanica, Râșcani (Chișinău).

Cu ajutorul acestor ambulanțe, de care nu dispuneau anterior substațiile, va fi sporită operativitatea acordării primului ajutor calificat, în cazul urgențelor medico-chirurgicale majore, cele traumatologice, cardiovasculare, respiratorii, neurologice, pediatrice, etc.

Echipamentele pe care le au aceste ambulanțe permit echipelor specializate de terapie intensivă mobilă – medicilor și asistenților medicali, să monitorizeze continuu și îngrijească pacienții în stare critică, pe durata transportării lor la instituțiile medicale spitalicești.

Accesul populației la primul ajutor calificat va fi facilitat și de cele șapte ambulanțe noi tip B, pe care le-au primit cinci substații – SAMU Ialoveni, Cimișlia, Cantemir, Glodeni și Centru (Chișinău), dar și două puncte de asistență medicală urgentă (PAMU) Cornești și Zîrnești.

ambulanțe noi

 

ambulanțe noi

 

ambulanțe noi

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter