Fostul deputat transfug Sergiu Stati a fost condamnat , pe 14 august, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru îmbogățire ilicită. Magistrata Olga Bejenari a decis confiscarea a 1,9 milioane de lei și o amendă de 450.000 de lei. Pe moment, el este obligat să nu părăsească Republica Moldova.
Pentru garantarea executării sancțiunilor, instanța a menținut sechestrul pe o cotă-parte de jumătate dintr-un apartament de 105,8 de metri pătrați estimată la 1,4 milioane de lei; Sume în numerar: 44.800 de euro și 34.900 de dolari. Acești bani aparțin inculpatului și au fost remise pentru administrare Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul Centrul Național Anticorupție.
Această sentință nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.
Sergiu Stati a pledat nevinovat și a declarat că pe tot parcursul activității sale nu a participat la nimic ce ar fi ilegal sau ar depăși cadrul legii, inclusiv nu a participat la scheme, combinații, proiecte economice, proiecte financiare, șmecherii de tot felul și, respectiv, el crede că a muncit o viață.
Fostul parlamentar Sergiu Stati este unul dintre cei 14 deputați transfugi, care au trecut la sfârșitul anului 2015 de la PCRM în Platforma social-democratică „Pentru Moldova” fostmată de Vladimir Plahotniuc.
Potrivit unei investigații realizate de Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova, Sergiu Stati a fost ambasador și deputat pe listele Partidului Comuniştilor din 2010. El a deținut funcția de vicepreşedinte al Comisiei politică externă şi integrare europeană.
El a mai fost deputat în legislatura 2005-2009, la fel ca parlamentar din partea PCRM. În 2008, fostul președinte Vladimir Voronin l-a angajat în calitate de consilier în probleme politice.
În 2006-2008, Sergiu Stati a ocupat fotoliul de ambasador al Republicii Moldova în Ucraina, iar în perioada mai-noiembrie 2009 a fost ambasador în Turcia.
Din 2005 până în 2007, a fost membru în delegația Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. De-a lungul anilor, Stati a trecut în declaraţiile sale de avere doar un apartament de 50 de metri pătraţi aflat în Chişinău, cumpărat în 1997, cu o valoare cadastrală actuală de aproape 278.000 de lei.
Tot ce s-a schimbat în declaraţiile sale a fost venitul din activitatea de legislator, care a crescut treptat, până la 226.653 de lei în 2014.
De altfel, în repetate rânduri Stati a fost catalogat de presă drept cel mai sărac deputat din Parlament.