Politic

Maia Sandu vrea o coaliție de apărare împotriva atacurilor hibride după modelul „Coaliției voinței”

post-img
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la Munchen

Maia Sandu cere o coaliție de apărare împotriva atacurilor hibride ale Rusiei într-un interviu Deutsche Welle România. Șefa statului estimează că acțiunile Rusiei pe această dimensiune „vor deveni tot mai complexe și mai dificil de abordat”.

Maia Sandu a transmis, într-un  interviu în exclusivitate  pentru DW (România), că este nevoie de o coaliție de apărare împotriva atacurilor hibride ale Rusiei.

„Așa cum este o coaliție a voinței ca să ajute Ucraina, așa ar trebui să existe o coaliție a voinței ca să ne apărăm de aceste atacuri hibride, pentru că nu este doar Republica Moldova vizată de ele, și pentru că ele vor deveni tot mai complexe și mai dificil de abordat”, a spus președinta.

„Există mai multe soluții, și la nivel bilateral avem cooperări, dar cred că și la nivelul Uniunii Europene și chiar dincolo de acest format putem să lucrăm împreună, așa încât libertatea de exprimare să fie a oamenilor, și nu a boților și a celor care stau în spatele acestor eforturi, așa încât să putem să ne protejăm infrastructura strategică, pentru că vedem acțiuni de sabotaj nu doar în Republica Moldova, dar inclusiv și în statele UE.” 

Președinta Republicii Moldova s-a declarat convinsă că pe toate aceste dimensiuni se poate lucra împreună. 

„Sunt sigură că tot mai multă lume înțelege pericolul și vom găsi aceste soluții”, a declarat Maia Sandu citată de Deutsche Welle.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor