Social

Un sobor de preoți ai Mitropoliei Basarabiei a sfințit monumentul din comuna Bravicea al eroilor reîntregitori căzuți în Primul Război Mondial

post-img
Un sobor de preoți ai Mitropoliei Basarabiei a sfințit monumentul din comuna Bravicea al eroilor reîntregitori căzuți în Primul Război Mondial

La data de 27 mai curent, în comuna Bravicea, raionul Călărași a fost sfințit monumentul eroilor reîntregitori căzuți în luptele Primului Război Mondial. Slujba de sfințire, precum și panihida pentru eroii români a fost oficiată de un sobor de preoți din cadrul Protopopiatului Călărași al Mitropoliei Basarabiei.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, părintele Maxim Melinti, consilier cultural al Centrului Eparhial Chișinău, a înmânat diplome de vrednicie celor ce au contribuit la realizarea acestui monument și la desfășurarea evenimentului patriotic.

Obeliscul a fost edificat în anii ’30 în cinstea eroilor căzuți pe câmpurile de bătălie din Primul Război Mondial, însă a fost parțial distrus în 1944, când în locul vulturului cruciat al Armatei Române, pe obelisc a fost instalat bustul dictatorului I. V. Stalin. După moartea lui Stalin, activiștii de partid au încercat să transporte monumentul în afara localității pentru a-l reamplasa ca „monument închinat partizanilor sovietici”, însă tractorul care îl transporta s-a stricat la marginea pădurii. Ulterior, cele 3 bucăți ale obeliscului au fost aruncate la marginea pădurii, unde s-au păstrat până în 2023 când au fost identificate și readuse în sat de către doamna Asea Timus și octogenarul Nicolae Ștefan Onilă.

În toamna anului trecut, Asociația Obștească „Monumentum” a preluat inițiativa restabilirii acestei opere comemorative de război. Fundația monumentului a fost turnată în beton de către Primăria Bravicea – primar Alexei Zatic, iar obeliscul a fost restaurat de către meșterul Ion Railean, sub îndrumarea arhitectului Mihail Andrieș. Vulturul cruciat al Armatei Române a fost turnat în bronz de către sculptorul Veaceslav Jiglițchi.

Prin sfințirea acestui monument, aducem un omagiu eroilor care au căzut pentru reîntregirea neamului românesc, într-o zi în care se împlinesc 424 de ani de la unirea tuturor românilor sub sceptrul lui Mihai Viteazul.

La ceremonia au asistat președintele raionului Călărași, Nicolae Drăgănel, deputatul Ion Spac, reprezentantul Guvernului în teritoriu, domnul Rosian Vasiloi, consilierul juridic al Mitropoliei Basarabiei, domnul Sergiu Lîsenco, prof. univ. dr. în drept Alexandru Arseni, fanfara Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, ansamblul de muzică populară din satul Meleșeni, elevii gimnaziului Bravicea, intelectuali, profesori, pompieri, militari, cetățenii de onoare ai comunei Bravicea alături de membrii Asociației „Monumentum” și un sobor de preoți din cadrul Mitropoliei Basarabiei.


 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter