Social

În Republica Moldova, nu a fost înregistrat niciun caz de hantavirus. Ce spun specialiștii?

În Republica Moldova, nu a fost înregistrat niciun caz de hantavirus. Ce spun specialiștii?

În Republica Moldova nu a fost înregistrat niciun caz de infecţie cu hantavirus iar specialiștii susțin că riscul de infecţie pentru Europa este redus. Îngrijorările au apărut după ce şapte persoane de pe un vas de croazieră s-au imbolnăvit. Alte trei persoane au decedat din cauza virusului, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Hantavirusul se transmite la oameni în principal prin rozătoare, şoareci, şobolani, care provoacă infecţii respiratorii sau renale grave. Specialiştii Agenţiei de Sănătate Publică susţin că, deocamdată, riscul pentru populația din Europa este considerat redus. Transmiterea de la om la om este extrem de rară și limitată la anumite tulpini care nu circulă în mod obișnuit pe continent. Până acum, în Republica Moldova, nu au fost confirmate cazuri de infecție cu hantavirus.


LUDMILA LUNGU, şef direcţie, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică: Cum aţi şi văzut, sunt cazuri înregistrate şi în România, şi în Ucraina, cazuri suspecte am avut, chiar şi anul trecut, însă în urma investigaţiilor, aceste rezultate au fost negative. Această tulpină nu se transmite de la om la om, ea se transmite în contact cu rozătoarele sau particule contaminate de la rozătoare şi este o formă mai uşoară.


Potrivit specialiştilor, boala debutează la 1–6 săptămâni după expunere și poate provoca febră, dureri musculare, cefalee, greață și dureri abdominale. În forme severe, este afectare renală și manifestări hemoragice.


LUDMILA LUNGU, şef Direcţie, Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică: Evident că prima regulă este să evităm contactul cu rozătoarele, atunci când vrem să facem ordine într-un depozit sau într-un hambar, unde presupunem că sunt acele rozătoare, neapărat că luăm mănuşi deprotecţie, o mască de protecţie, aerisim încăperea. Aplicăm măsurile de deratizare. În spaţiile în care avem depozitate produse alimentare, ne străduim să fie sigilate, iar înainte de consum le spălăm.

Citește și: Se așteaptă o nouă decizie în cazul tinerilor biciclişti spulberaţi pe drumul de lângă Stăuceni


Până în prezent, au existat cel puțin 10 cazuri confirmate sau suspecte legate de nava de croazieră olandeză MV Hondius, inclusiv trei decese. Un grup de 18 pasageri americani întorși în SUA este monitorizat în centre medicale specializate.

author-img_1

Lilia Țurcanu

Reporter