Economic

Andrei Spînu: „Până în 2025, R. Moldova va avea două centrale termoelectrice de cogenerare”

post-img
centrale termoelectrice de cogenerare
Sursa foto: Facebook/Andrei Spînu

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, a spus că până în 2025, R. Moldova va avea două centrale termoelectrice de cogenerare.

Prin urmare, ministrul Infrastructurii a punctat că a fost lansată licitația pentru proiectarea și construcția centralelor electrice de cogenerare.

„Noile centrale vor fi bazate pe tehnologia flexibilă - motoare cu ardere internă și vor avea o capacitate de 55 MW/h energie electrică și 43 Gcal/h. Acestea vor înlocui fosta CET-1, care a fost dată în exploatare încă în anul 1951.

Procedurile de achiziție a serviciilor de proiectare, furnizare, instalare și punere în funcțiune a centralelor au fost lansate de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii,” a scris Andrei Spînu pe pagina sa de Facebook.

Totodată, ministrul Infrastructurii a menționat că noile centrale eficiente vor avea și instalații fotovoltaice cu o capacitate de 100 kW, contribuind astfel la dezvoltarea surselor de energie regenerabilă din țară.

„Construcția celor două centrale vine să susțină independența energetică a Republicii Moldova și sunt construite cu sprijinul financiar al World Bank Moldova,” a mai adăgat Spînu.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter