Actualitate

Tensiuni în Orientul Mijlociu. MAE: Nu sunt înregistrate victime în rândul cetățenilor R. Moldova

post-img
tensiuni în Orientul Mijlociu

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe al Emiratelor Arabe Unite, Șeicul Abdullah bin Zayed al Nahyan, în cadrul căreia au au fost discutate evoluțiile recente din Orientul Mijlociu, inclusiv atacurile cu rachete lansate de Iran asupra Emiratelor Arabe Unite și a altor state din regiune, precum și impactul acestora asupra securității și stabilității regionale.

A fost menționat că situația creată a determinat închiderea temporară a spațiului aerian, afectând deplasarea cetățenilor străini, inclusiv a unor cetățeni ai Republicii Moldova aflați pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.

Omologul emirian a mulțumit pentru solidaritatea și poziția fermă a Republicii Moldova în sprijinul menținerii stabilității regionale și a subliniat importanța eforturilor regionale și internaționale pentru prevenirea escaladării situației. Partea emiriană și-a exprimat deschiderea de a acorda sprijinul deplin pentru asigurarea siguranței cetățenilor R. Moldiva aflați în Emiratele Arabe Unite și pentru facilitarea gestionării situației în contextul restricțiilor temporare de transport aerian.

Potrivit informațiilor difuzate de către Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe la data de 4 martie, situația în regiune rămâne fără schimbări semnificative față de actualizările precedente. Contextul de securitate continuă să fie complex și volatil, însă în ultimele 24 de ore nu au fost înregistrate evoluții majore suplimentare.

Potrivit informațiilor confirmate până la această oră, nu sunt înregistrate victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor Republicii Moldova în statele monitorizate.

În anumite zone, spațiul aerian rămâne închis sau afectat, iar unele curse aeriene pot fi anulate sau reprogramate fără preaviz. Autoritățile locale mențin măsuri sporite de securitate, inclusiv recomandări de adăpostire la fața locului și limitarea deplasărilor neesențiale.

Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările adresate cetățenilor Republicii Moldova aflați în regiune: să evite deplasările neesențiale; să respecte strict instrucțiunile autorităților locale; să verifice permanent statutul zborurilor direct cu operatorii aerieni; să păstreze legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova; să se informeze exclusiv din surse oficiale.

Date de contact ale misiunilor diplomatice:

Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel: Tel.: +972 52 278 7326; Tel.: +972 52 778 9772; E-mail: tel-aviv@mfa.gov.md.

Ambasada Republicii Moldova în Statul Qatar (acreditată prin cumul pentru Statul Kuweit): Tel.: +974 3377 3417, E-mail: doha@mfa.gov.md.

Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite (acreditată prin cumul pentru Regatul Arabiei Saudite și Regatul Bahrain): Tel.: +971 50 916 0778; E-mail: abudhabi@mfa.gov.md.

Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia (acreditată prin cumul pentru Republica Libaneză, Republica Arabă Egipt și Regatul Hașemit al Iordaniei): Tel.: +90 541 687 21 04, E-mail: ankara@mfa.gov.md.

Ambasada Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan (acreditată prin cumul pentru Republica Islamică Iran): Tel.: +994 50 228 51 35, E-mail: baku@mfa.gov.md.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter