Domnule Patraș, bună ziua și bine ați venit la TVR Moldova.

Bună ziua, bine v-am găsit și vă mulțumesc pentru invitație.

Dvs. v-ați implicat activ în apărarea drepturilor comunității românești din Cernăuți, în general din Ucraina. Mai mult, v-ați ales cu o interdicție de trei ani de a intra în statul ucrainean din cauza unei solicitări cu privire la înregistrarea organizației religioase „Biserica Română din Ucraina”.

M-am implicat în măsura în care o cere timpul, în care problemele există și la care trebuie să se găsească o soluție. Dar în ce măsură există o legătură între una și alta, deocamdată, nu este clar. Este un proces de judecată acolo. Ideea este că, pe 25 august 2024, a fost constituită Organizația religioasă „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, ceea ce înseamnă că, la cinci zile după ce Parlamentul Ucrainei a adoptat așa-numita Lege de apărare a ordinii constituționale în ceea ce privește activitatea organizațiilor religioase.  

A fost o lege poate determinată de starea de război, de conflictul dintre Federația Rusă și Ucraina. Prin legea respectivă, practic, s-a impus ultimatum Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. S-a dat o perioadă de grație de nouă luni, ceea ce înseamnă că, până la 20 mai 2025, Biserica Ortodoxă a Ucrainei sau, mai exact, bisericile care fac parte din Biserica Ortodoxă a Ucrainei, ar trebui să se decidă în ce parte o iau. 

Și de aici a apărut și problema comunității bisericilor ortodoxe românești din Ucraina, care sunt cam 130 la număr în cele trei regiuni. Sunt șase mănăstiri românești, dar care țin de Biserica Ortodoxă Română a Ucrainei. O dată cu tomusul dat Bisericii Ortodoxe Ucrainene, este diferență de nuanțe: Biserica Ortodoxă a Ucrainei [subordonată Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse - n.r.] și Biserica Ortodoxă Ucraineană (Autocefală).

Care este pro-moscovită?

Autoritățile susțin că pro-moscovită este Biserica Ortodoxă a Ucrainei, sub conducerea mitropolitului Onufrie. Dintotdeauna, de după 1945, bisericile românești din Ucraina au ținut de Biserica Ortodoxă a Ucrainei. La sfârșitul anului 2018 s-a dat acest Tomus și practic autoritățile de la Kiev își văd viitorul statului, vistiorului bisericii legat anume de PȚU,  de Biserica Ortodoxă a Ucrainei.

Noi, comunitatea românească, ne-am pomenit între ciocan și nicovală, într-un anumit fel. Este un moment de răscruce pentru că lucrurile au cam deraiat.

În acest context, noi, ca români, suntem puși într-o situație extrem de dificilă - de a ne hotărî soarta și de a ne lua soarta în propriile mâini. Un sondaj efectuat în comunitate destul de recent, acum doi ani de zile, a arătat că revenirea la Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române este calea cea mai bună și cea mai sigură pentru bisericile românești. Mai ales că Biserica Ortodoxă Română este a doua ca mărime din lumea ortodoxă din cele 14 biserici autocefale și este cea mai numeroasă din cadrul Uniunii Europene.

Dar cum să reveniți dacă nu v-au acceptat cererea respectivă?

Noi, în data de 25 august, anul trecut, în baza a trei organizații religioase, care sunt înregistrate în Ucraina, inclusiv una din regiunea Cernăuți și două din regiunea Odesa, am constituit Asociația religioasă „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”. Acest lucru s-a întâmplat la cinci zile de la adoptarea acelei legi sus-amintite. Dacă Autoritățile ne îndeamnă să ieșim de sub conducerea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, ne consideră pro-moscoviți, deși noi nu ne considerăm așa, deoarece în toate bisericile pe care le-am amintit, circa 130 românești, slujba se face în limba română. Noi avem momentan un mitropolit, doi episcopi și patru protopopi români în regiunea Cernăuți. Dar, reieșind dintr-o situație mai mult geopolitică decât religioasă, opțiunea comunității este de a reveni la Patriarhia Română. Și atunci, s-a constituit în data de 25 august, după cum spuneam, Asociația religioasă „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”. Personal am fost împuternicit de Asociația religioasă „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina” pentru a înregistra această organizație la Serviciul de Stat pentru Politică Etnică și Libertatea de Conștiință, unde am depus dosarul. Acesta este competența de înregistrare a organizațiilor religioase și lor le-am adresat un dosar. Față de dosar nu au avut nicio obiecție. În schimb, la aproape o lună de zile, am primit răspunsul că, deocamdată, trebuie să se consulte cu experții și cu partea română. Cu partea română este o chestiune strict bisericească și noi am primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe care am transmis-o Serviciului de Stat al Ucrainei pentru Politică etnică și Libertatea de Conștiință. 

Deci, dosarul este complet, conform Legii Ucrainei privind libertatea de conştiinţă şi organizaţiile religioase (art. 9 şi art. 14). În termen de o lună, organizația urma să fie înregistrată sau, în cazuri deosebit de complexe, se dă un termen de trei luni. Iată că au trecut șapte luni și, deocamdată, nu avem niciun semnal de bunăvoință de a înregistra. 

Pe de o parte suntem îndemnați să ieșim din Biserica Ortodoxă a Ucrainei care este considerată de Kiev pro-moscovită, iar pe de altă parte nu se vrea înregistrarea unei organizații religioase care ține de o biserică din cadrul Uniunii Europene.

În ceea ce privește opinia experților, din punctul de vedere a legislației în ansamblu, dar în special în practica CEDO, nu contează aici opinia statului, ca să aprecieze oportunitatea sau legitimitatea acelui cult religios dacă se poate sau nu. Statul poate să se pronunțe numai asupra legalității, dacă respectăm condițiile pentru înregistrare și atât, nu asupra oportunității. 

În ceea ce privește consultările cu partea română, a fost o delegație condusă de Victor Elenski, președintele Serviciului de Stat pentru Politică Etnică și Libertatea de Conștiință al Ucrainei la București. A avut loc o întâlnire a lui Ciprian Olinici, secretarul de stat român pentru Culte, cu omologul din Ucraina. Nu cunosc detaliile discuțiilor, dar este dreptul comunității românești de a se constitui în acea Biserică Română din Ucraina. Deocamdată, din păcate, nu avem niciun răspuns, se tergiversează. Dar odată ce nu înregistrează Asociația Religioasă „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”, vor să ne direcționeze către o singură soluție - Biserica Ortodoxă Ucraineană, condusă de Epifanie. De altfel, în 2019, s-a anunțat că s-a înființat un vicariat românesc în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene [Autocefale]. Întrebarea este cine a solicitat înființarea acelui vicariat românesc pentru că noi nu avem nicio parohie românească trecută la Biserica Ucraineană Autocefală, cine a solicitat  și cine face parte.

Personal, am solicitat de trei ori mitropolitului Epifanie să ne pună la dispoziție decizia de înființare a vicariatului românesc și nu ni s-a răspuns. Aici avem de-a face cu libertatea religioasă, care este asigurată de toate instrumentele naționale a Ucrainei și cele internaționale: Constituția Ucrainei, art. 35  în primul rând, Legea minorităților naționale, art. 8, pct. 2, apoi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 9) și Tratatul politic de bună vecinătate dintre Ucraina şi România  (art. 13, pct. 6).  

Este în mod clar, în mod expres, trecută în aceste acte libertatea de asociere religioasă. Este dreptul nostru de a ne asocia în noua structură pe care ne-o dorim și pe care, din păcate, autoritățile ucrainene refuză să o înregistreze. Există o altă soluție, poate nu cea mai bună, poate tranzitorie, probabil, pe această variantă, vom merge în continuare, în condițiile în care ni se refuză deocamdată pentru o perioadă nedeterminată înregistrarea noii organizații.

Legea privind libertatea de conștiință și organizațiile religioase permite trecerea directă a parohiilor românești de la Biserica Ortodoxă a Ucrainei la Biserica Ortodoxă Română prin adunările generale ale comunităților respective, atât sub aspect organizatoric, cât și sub aspect canonic. Probabil că se va merge pe o asemenea soluție. Sperăm că, într-o bună zi, dacă autoritățile ucrainene ne vor plecați de la o biserică pe care o numesc „pro-moscovită”, ar trebui să ne încurajeze și să ne ajute, să ne susțină pentru o altă soluție. Deși, mai devreme sau mai târziu, probabil, drept urmare a consultărilor care au loc între Kiev și București, vor trebui să înregistreze și noua asociație așa încât majoritatea sau poate toate parohiile românești din Ucraina să fie organizate în cadrul acelei Asociații religioase „Biserica Ortodoxă Română din Ucraina”. De altfel, există precedente, nu mă refer la alte culte, de exemplu, Biserica romano-catolică, mozaică, greacă… Sunt și alte biserici care au centre religioase în afara țării, legea permite așa ceva.

Practic, în felul acesta, legea vă permite să mergeți pe această cale și aceasta ar fi soluția pe care o vedeți în prezent?

Noi vrem să o rezolvăm cât mai civilizat, cât mai frumos, cât mai creștinește. Problema nu este în comunitatea românească, ci în atitudinea celor de la Kiev. Vor sau nu vor. Deocamdată, nu vor. Noi sprijinim cu tot ce putem din partea comunității românești, cât și din partea României… România sprijină necondiționat, multidimensional, Ucraina în niște condiții total nefericite. Stadiul relațiilor dintre România și Ucraina, pe de o parte și pe de altă parte, atitudinea Kievului față de comunitate sunt două lucruri care nu prea se converg. Se cere în mod imperativ o schimbare de atitudine din partea Kievului față de comunitatea românească. Și sub aspect religios, și sub aspect educațional, practic sub aspectul păstrării identității naționale. 

Ce șanse are limba română să fie păstrată în comunitatea românească din Ucraina. Se cunoaște că și în sistemul educațional s-au luat anumite măsuri în dezavantajul comunității românești…

Voi aduce un singur exemplu, în regiunea Odesa, la data când s-a destrămat Uniunea Sovietică în 1991, în regiune, erau 21 de școli cu predare în limba „moldovenească”. Acum a rămas o singură școală… Restul au fost ucrainizate sau au devenit bilingve. Aproximativ aceeași situație se întâmplă și în Cernăuți. Din totalul de 132 de școli, cu predare în limba română în momentul destrămării URSS-ului, în prezent, au rămas jumătate. După noua reformă școlară, care acum tocmai se discută, noi avem deocamdată 32 de licee, dar după noua reformă, vom avea 4 licee românești.

Mă gândesc la aspectul geopolitic, această încercare de a semna pacea, se pun prioritățile pe alte aspecte...

Vedeți, războiul nu scuză totul, războiul nu scuză niște lucruri care pot să nu fie făcute în timpul războiului. Nu are nicio legătură trecerea de la o biserică la alta cu războiul. Din păcate, situația noastră depinde foarte mult de geopolitică. Trebuie să se vrea și din partea comunității, și din partea Bucureștiului, și din partea Kievului și, de ce nu?, din partea structurilor internaționale în domeniul protecției drepturilor omului în general și a minorităților naționale, în mod special.  

Cum credeți, ce ar trebui să întreprindă autoritățile de la București ca dialogul să fie mai intens cu cei de la Kiev?

Trebuie să se vrea și din partea comunității, și din partea Bucureștiului, și din partea Kievului și, de ce nu?, din partea structurilor internaționale în domeniul protecției drepturilor omului în general, și a minorităților naționale, în mod special. 

Noi am adus la cunoștință autorităților române, și Patriarhiei, și Guvernului, și Ministerului de Externe. Problema este cunoscută, nu mă pot pronunța pentru autorități. Probabil, se poartă negocieri, dar cel mai important aici este voința comunității, voința enoriașilor, voința parohiilor, voința reală, și nu cea care se încearcă a o prezenta. Trebuie să existe acea libertate religioasă, fără nicio constrângere din partea autorităților. Și dacă acea adunare va decide să treacă la o structură X sau Y, decizia autonomă să fie respectată. Asta este tot ce vrem, în baza Constituției Ucrainei. Și, până la urmă, să se dea dovadă dacă este totuși o societate creștină, să fie o abordare creștină a problemei. Au mai fost în istorie cazuri în care s-au închis biserici, cunoaștem perioada ateismului, cunoaștem problemele acelei perioade deocheate a istoriei, nu vrem să se repete într-o formă sau alta.

Interviu realizat de Tatiana Cojocaru