Social

Festivalul "Vatra Plăcintelor" dn satul Cigârleni, raionul Ialoveni, a adunat întreaga comunitate dar şi oaspeţi de peste Prut

Festivalul "Vatra Plăcintelor" dn satul Cigârleni, raionul Ialoveni, a adunat întreaga comunitate dar şi oaspeţi de peste Prut

Cele mai delicioase plăcinte au putut fi gustate astăzi în satul Cigârleni, raionul Ialoveni. Festivalul "Vatra Plăcintelor" a adunat întreaga comunitate, dar şi oaspeţi din zeci de localităţi învecinate şi de peste Prut. Evenimentul a început cu o parada a portului popular specific zonei de centru a Republicii Moldova.

BFCO

Zeci de gospodine au pregătit plăcinte pentru toate gusturile: cu brânză, cartofi, varză sau vișine, iar pofticioșii s-au putut înfrupta din ele. Nina Buşilă a copt plăcintele chiar în zorii zilei, ajutată de nepoţi.

NINA BUŞILĂ, locuitoare al satului Cigîrleni: „Am scris aici "La plăcinte, înainte". Păstrăm tradiţia părinţilor şi buneilor. ne plac plăcintele. Ieri am copt şi azi d ela 4 dimineaţa şi am reuşit să fac plăcintele”.

În cadrul festivalului, cinci localnici s-au ales cu titluri de onoare pentru contribuţie la dezvoltarea satului.

Printre ei şi şefa Secţiei Cultură Ialoveni, Diana-Josu Branişte, cea care a pus bazele Festivalului "La Vatra Plăcintelor".

DIANA-JOSU BRANIŞTE, şefa secţiei cultură Ialoveni: „Cred că niciun trofeu, niciun premiu care l-am primit până acum nu m-a emoţionat aşa de mult decât acets titlu de cetăţean de onoare. Pentru că este cel mai important să fii apreciat la tine acasă”.

Festivalul de la Cigârleni atrage tot mai mulţi vizitatori în fiecare an.

SERGIU ERIZANU, primarul localităţii Cigîrleni: „Avem 23 de ansambluri folclorice care participă. Avem peste 10 instituţii care participă la acest festival. Desigur că avem şi oaspeţi de onoare din România. Prin acest festival dorim să arătăm că şi localitatea Cigîrleni are tardiţii, are obiceiuri”.

A venit la Cigârleni şi secretarul Consiliului Judeţean Iaşi, Lăcrămioara Vernică-Dăscălescu

LĂCRIMIOARA VERNICA-DĂSCĂLESCU, secretarul Consiliului Judeţean din Iaşi: „Este pentru prima dată şi cu siguranţă că nu va fi ultima dată. E frumos. Tot ce întâlnesc aici e stilul românesc. Sunt fraţii noştri pe care îi simţim şi cu care ne simţim bine. Am găsit oameni la fel de sufletişti, bucate la fel de bune ca la noi acasă”.

Festivalul "La Vatra Plăcintelor" se află la cea de-a 10-a ediţie.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter