Astăzi, la Chișinău, debutează evenimentele prin care va fi marcată Ziua Independenței Republicii Moldova, celebrată pe 27 august.
În această seară, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc un concert de muzică electronică, susținut de Magic Flowers, GOLAN, Subcarpații și Andrew Rayel.
Mâine, 27 august, pe scena din Piața Marii Adunări Naționale vor urca Orchestra de tineret, Moldovan National Youth Orchestra, interpreta suedeză Loreen și alți artiști.
Pe 28 august, tot în Piața Marii Adunări Naționale, vor susține recitaluri formațiile rock Alternosfera și Okean Elzy, iar de la ora 18:00 va urca pe scenă cântăreața din România, Delia.
Vama, una din trupele anunțate că va concerta la Chișinău, a anunțat că nu va fi prezentă la concertul din 28 august
„Ne pare rău să vă anunțăm că din cauza unor situații imprevizibile legate de organizare, comunicare și planificare, Vama nu va mai concerta la Chișinău în data de 28 august 2024 cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova”, au anunțat reprezentanții trupei pe pagina de Facebook.