Locuitorii Republicii Moldova se împrumută tot mai puţin de la bănci. În luna ianuarie a acestui an, au fost luate cu aproape 30 la sută mai puţine credite faţă de luna decembrie a anului trecut. Potrivit Băncii Naţionale, cele mai multe împrumuturi sunt în lei moldoveneşti.
În ianuarie 2023, băncile comerciale au acordat credite noi în valoare de 3,12 miliarde lei, în scădere cu peste 28% față de luna decembrie a anului trecut. Cele mai multe împrumuturi, peste 68%, sunt în moneda naţională. Volumul lor a atins 2,14 miliarde lei moldoveneşti, în scădere cu 28,9% față de luna precedentă.
Persoanele fizice au contractat, de la începutul anului, credite în valoare de 558 milioane lei, cu 12,5% mai puţin faţă de luna precedentă. Cele mai multe, 75,7%, sunt credite de consum. În acelaşi timp, peste 19% dintre persoanele fizice au solicitat credite imobiliare. Potrivit BNM, creditele de consum vor fi rambursate într-o perioadă de la 2 până la 5 ani, iar creditele imobiliare în peste 5 ani.
Şi persoanele juridice au contractat, în ianuarie, mai puține credite, în volum total de peste 2,5 miliarde de lei. 40% dintre aceste firme sunt din comerţ, 14% din industria energetică, 6,5% din industria alimentară, 5,4% din agricultură, peste 4 la sută din industria productivă şi aproape 2% din transport şi telecomunicaţii.
CREDITE NOI ACORDATE ÎN LUNA IANUARIE 2023
sursa: http://bnm.md
TOTAL 3,12 miliarde lei (-28,6%)
Monedă naţională 2,14 miliarde lei (-28,9%)
În valută 934,5 milioane lei (-26,6%)
CREDITE NOI ACORDATE PERSOANELOR FIZICE
sursa: http://bnm.md
TOTAL 558,7 mil. lei (-12,5%)
Credite de consum 423,2 mil. lei (-10,5%)
Credite imobiliare 107,0 mil. lei (-22,7%)
CREDITE NOI ACORDATE PERSOANELOR JURIDICE
sursa: http://bnm.md
TOTAL 2,51 miliarde lei
Monedă naţională 1,58 miliarde lei (-33,3%)
Valută 908,4 milioane lei (-26,6%)
STRUCTURA DEBITORILOR PE DOMENII DE ACTIVITATE
sursa: http://bnm.md
Comerţ 39,5%
Industria energetică 13,7%
Industria alimentară 6,5%
Agricultură 5,4%
Industria productivă 4,4%
Prestarea serviciilor 3,7%
Transport şi telecomunicaţii 1,9%
Construcţii 1,2%
Alte credite 2,1%
Experţii în economie spun că scăderea creditării vorbeşte despre înrăutăţirea situaţiei agenţilor economici dar şi în gospodăriile casnice.
VIOREL GÎRBU expert economic: „Cel mai mare aport a fost exercitat de creditele oferite persoanelor juridice şi acest lucru nu ne bucură fiindcă, într-un final, într-o economie de piaţă creditele sunt motorul economiei şi în cazul în care activitatea de creditare scade acest lucru indirect ne vorbeşte despre scăderea intensităţii activităţii economice din R.Moldova.”
Expertul mai spune că scăderea volumului împrumuturilor este o consecinţă a înăspririi politici monetare adoptate anul trecut de BNM, care a dus la scumpirea creditelor şi majorarea ratei dobânzilor, pentru a descuraja împrumuturile.
VIOREL GÎRBU expert economic: „Înăsprirea politicii monetare produce efecte pe o perioadă lungă de timp. Ceea ce vedem noi acum este o consecinţă a politicii monetare foartă aspră promovate de Banca Naţională. Au exagerat atunci când au avut o politică şi o abordare agresivă faţă de mediul de afaceri, o politica monetară agresivă în condiţiile în care inflaţia nu a fost determinate de condiţiile interne ale R. Moldova, inflaţia a fost dictată de condiţiile externe.”
Un sondaj realizat la sfârşitului anului trecut de Idis Viitor arată că din cauza înăspririi politicii monetare a BNM a scăzut numărul persoanelor care se împrumută de la instituţii bancare și a crescut numărul celor care iau bani de la cooperative de creditare, prieteni sau rude.
Cele mai îndatorate sunt persoanele de la 30 la 44 de ani, urmate de cele de 18-29 de ani. La începutul lunii februarie, Banca Naţională a Moldovei a relaxat politica monetară. Astfel, ratele de dobândă la credite şi depozite au scăzut cu 3 la sută, ajungând la 19 şi, respectiv, 15% anual.