Social

Tinerii admişi la Academia Militară "Alexandru cel Bun" din Chişinău au jurat credinţă patriei

Tinerii admişi la Academia Militară "Alexandru cel Bun" din Chişinău au jurat credinţă patriei

Emoţii mari pentru studenţii admişi la Academia Militară "Alexandru cel Bun" din Chişinău. 40 de tineri au jurat astăzi credinţă patriei. Din acest moment vor schimba confortul de acasă pe stricteţea vieţii de cazarmă şi se vor pregăti pentru cariera militară. Emoţionaţi au fost şi părinţii, care ne-au spus că sunt mândri şi bucuroşi pentru copiii lor, chiar dacă la hotar se duce un război.

ZFR

În faţa superiorilor, dar şi a părinţilor, rând pe rând fiecare student  din cei 40 admişi la Academia Militară a jurat credinţă Patriei. Ulterior au defilat pentru prima dată cu arma în mână.

După închiderea ceremoniei solemne, lacrimile au luat locul cuvintelor. Studenţii ne-au spus că sunt gata pentru viaţa de cazarmă, deşi despărţirea de cei dragi li se pare o provocare serioasă.

ILIE RADU student: „Am avut emoţii nu doar pentru mama mea, dar am avut emoţii şi pentru colegii mei. Nu se ştie cine va ţine mai departe viitorul, totul depinde de noi. Decizia noastră a fost de a duce mai departe viitorul”.

ARINA SARCHISAN student: „Am ales acest drum dat fiind faptul că bunicul meu este poliţist, iar al doilea, de asemenea, este veteran de război. De mică am crescut în această atmosferă de forţă. Această etapă este foarte importantă pentru viitorul meu, sper că am în faţă un viitor măreţ”/

Iar în familia Durbală vor fi, din acest an, doi studenţi militari.  Victor şi Vladislava au ales să urmeze tradiţia familiei şi, la fel ca tatăl lor, au ales să apere Republica Moldova chiar cu preţul vieţii.

VICTOR DURBALĂ student: „Ce emoţii te încearcă câd ţii arma în mână? De mândrie pentru că ştiu că în caz de ceva voi apăra patria. Eşti pregătit? În tocmai”.

ELENA DURBALĂ mamă: „Tăticul lor tot este militar, sunt de nedescris. Emoţii foarte mari să îmi văd ambii copii aici. Cum îi vedeţi în următorii ani? Îi văd deştepţi şi capabili. Să aibă răbdare şi să devină oameni mari”.

Studenții care au depus astăzi jurământul militar au urmat, timp de două săptămâni, o perioadă de instruire inițială, în cadrul căreia au studiat regulamentele militare, au participat la trageri, au făcut instrucție de front şi au participat la cursuri de pregătire medico-militară.

VADIM CEMÎRTAN rector, AMF. „În aceatsă zi de sărbătoare vă îndemn să depuneţi toată sârguinţa pentru a însuşi temeinic arta militarăm, fiind ajutaţi de ofiţeri şi cadrele didactice care meru vor fi alături de d-voastră”.

ANATOLIE NOSATÎI ministrul Apărării: „Armata Republicii Moldova trece printr-un proces de transformare şi modernizare, ceea ce îi va face pe aceşti tineri să înveţe noi tactici şi tehnici tehnicede armament. Este un proces firesc şui necesar pentru că o armată modernă înseamnă o armată instruită. Eu vă doresc la toţi succese şi aşteptăirle noastre să se îndeplinească”.

Pe parcursul celor trei ani de studii, tinerii vor beneficia de cazare şi echipament și vor obține permisul de conducere, categoriile "B" și "C". La finalizarea Academiei, absolvenților vor primi gradul de "locotenent", precum și o funcţie la una dintre unitățile militare ale Armatei Naționale.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter