Începând cu 1 septembrie 2025, intră în vigoare Acordul între Republica Moldova și Republica Italiană în domeniul securității sociale, semnat la Roma, la 31 octombrie 2024. Acest Acord le oferă cetățenilor R. Moldova care au muncit în Italia și au plătit contribuții sociale dreptul de a primi pensie.
Perioadele de muncă realizate atât în Republica Moldova, cât și în Italia vor fi cumulate. Astfel, anii lucrați în ambele state vor fi adunați pentru a stabili dacă persoana are dreptul la pensie.
Cererea de pensionare va putea fi depusă atât în Republica Moldova, cât și în Italia.
În funcție de contribuțiile plătite, cetățenii R. Moldova pot beneficia de următoarele drepturi: pensie pentru limită de vârstă; pensie de urmaș (în cazul decesului unui membru de familie); pensie de dizabilitate; indemnizații în caz de accident de muncă sau boli profesionale.
Acordul se aplică doar pensiilor contributive, adică celor bazate pe contribuții sociale efectiv plătite. Nu se aplică pensiei sociale din Italia (“assegno sociale”), care este oferită de statul italian persoanelor cu vârsta de peste 67 de ani și care au locuit legal în Italia timp de cel puțin 10 ani.
Până în anul 2022, peste 271.000 de cetățeni ai R. Moldova au contribuit la sistemul italian de pensii (INPS). Se estimează că, până în 2034, aproximativ 25.000 de persoane vor beneficia de pensii din Italia.