Alegătorii care se vor prezenta la urne la primul tur al alegerilor prezidenţiale din România trebuie să pună ştampila pe unul dintre cei 11 candidaţi care îşi doresc să ocupe cea mai înaltă funcţie în stat.
Votul valabil exprimat este atunci când ştampila cu menţiunea ”VOTAT”:
- este aplicată în interiorul unui singur patrulater;
- depăşeşte limitele patrulaterului, fără a atinge un alt patrulater, iar opţiunea alegătorului este evidentă;
- a fost aplicată de mai multe ori în acelaşi patrulater;
- a fost aplicată de mai multe ori, atât într-un patrulater, cât şi în afara oricărui alt patrulater;
- este aplicată în interiorul unui patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise olograf diverse menţiuni ale alegătorului (votul este considerat valabil indiferent de menţiunile înscrise pe buletinul de vot).
Totodată, votul este valabil şi când este exprimat în condiţiile legale, dar buletinul a fost introdus de către alegător în altă urnă decât cea corespunzătoare scrutinului pentru care este întrebuinţat.
Votul exercitat la secţia de votare din ţară sau din străinătate este valabil exprimat şi în situaţia în care tuşul se imprimă pe cealaltă pagină interioară ca urmare a plierii buletinului de vot purtând menţiunea TATOV şi/sau tuşul s-a imprimat/transferat şi pe versoul foii unde se află patrulaterul pe care a fost aplicată ştampila cu menţiunea ”VOTAT”.
Sunt considerate nule şi nu intră în calculul voturilor valabil exprimate:
- buletinul de vot pe care nu a fost aplicată ştampila de control a biroului electoral al secţiei de votare, până la înmânarea acestuia către alegător. Aplicarea ştampilei de control pe altă pagină sau alte pagini decât ultima pagină a buletinului nu atrage nulitatea votului exprimat prin respectivul buletin;
- buletine de vot care au alt model decât cel legal aprobat;
- buletine de vot pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea ”VOTAT”;
- buletinele de vot la care ştampila cu menţiunea ”VOTAT” este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora, inclusiv în situaţia în care una dintre impresiunile unei ştampile a fost tăiată olograf sau există înscrieri olografe numai cu privire la valabilitatea uneia dintre acestea;
- ştampila cu menţiunea ”VOTAT” depăşeşte limitele patrulaterului şi atinge un alt patrulater;
- buletinele de vot pe care a fost aplicată o ştampilă cu menţiunea ”VOTAT” care are alt model decât cel legal aprobat.
Cei 11 candidaţi care îşi dispută fotoliul de la Cotroceni sunt, potrivit ordinii de pe buletinul de vot:
- poziţia 1 – George Nicolae Simion (Alianţa pentru Unirea Românilor)
- poziţia 2 – George Crin Laurenţiu Antonescu (Alianţa Electorală „România, Înainte!”)
- poziţia 3 – Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvaţi România)
- poziţia 4 – Cristian Vasile Terheş (Partidul Naţional Conservator Român)
- poziţia 5 – Marcela Lavinia Şandru (Partidul Umanist Social Liberal)
- poziţia 6 – Victor Viorel Ponta (candidat independent)
- poziţia 7 – Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
- poziţia 8 – Silviu Predoiu (Partidul Liga Acţiunii Naţionale)
- poziţia 9 – John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
- poziţia 10 – Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
- poziţia 11 – Nicuşor-Daniel Dan (candidat independent).
Sursa: Agerpres