Subiectul privind soluțiile de sporire a eficienței serviciilor medicale pentru persoanele cu diabet zaharat de tip 1, în vederea îmbunătățirii calității vieții acestora prin asigurarea accesului la tratamentele necesare a fost abordat în cadrul discuțiilor publice desfășurate pe platforma Comisiei protecție socială, sănătate și familie, informează Direcția de comunicare a Parlamentului.
Evenimentul cu genericul „Actualizarea participativă a politicilor publice în diabetul zaharat de tip 1”, organizat în contextul Zilei internaționale a diabetului zaharat, a reunit la Parlament reprezentanți ai autorităților publice centrale, cercetători, experți internaționali, parteneri de dezvoltare, clinicieni, pacienți.
Deputatul, Adrian Belîi, medic de profesie, a remarcat importanţa perfecţionării cadrului legal și a programelor de sănătate, în vederea prevenirii, dignosticării şi monitorizării evoluției bolii, asigurării tratamentului necesar, îmbunătățirii calității vieții persoanelor și creșterea speranței de viață a acestora.
„Deoarece diabetul zaharat este o problemă importantă de sănătate publică, iar diabetul zaharat de tip 1 afectează, în special, populația tânără și este asociat cu complicații ce au consecințe severe și deseori ireversibile, este important să actualizăm periodic cunoștințele obținute, care să fie implementate în politici de sănătate și în acte normative şi care să ofere posibilități de gestionare mai bună, de armonizare a colaborării între diferiți actori”, a spus Adrian Belîi.
În cadrul evenimentului au fost prezentate rezultatele studiului sociologic „Experiența națională cu diabet: acces la medicație, educație și tehnologii”. Discuțiile au vizat, de asemenea, actualizarea participativă a programului național de diabet și a standardelor de îngrijire, precum ghiduri și protocoale clinice, dar și reglementările și bunele practici naționale și internaționale.
Expertul internațional, Nick Guldemond, doctor și profesor universitar la Leiden University Medical Center din Țările de Jos a fost prezent, de asemenea, la discuţii. În prezentarea sa a făcut referire la dispozitivele medicale moderne destinate pacienților cu diabet zaharat, metodele de tratament etc. Totodată, medicul şi-a exprimat deschiderea de a coopera cu specialiştii din Republica Moldova şi a oferi expertiză în acest domeniu.
Potrivit sondajelor, aproximativ 6-7% din populația Republicii Moldova suferă de diabet zaharat, iar numărul cazurilor noi continuă să crească.
Evenimentul a fost organizat sub egida Comisiei protecție socială, sănătate și familie și a Ministerului Sănătății, de către Asociația Tinerilor cu Diabet DIA, cu sprijinul oferit de Panorama Global, din resursele Fundației Comunitare de Diabet Tip 1.