Toți europarlamentarii Partidului Popular European, alături de socialiști, Grupul Renew, Conservatori și Verzi (76) au votat, joi, în comisii, unanim, pentru asistența financiară de 1,9 miliarde de euro ce urmează să fie acordată Republicii Moldova. Cei care s-au opus (13) au fost exponenții partidelor de extremă dreaptă și de extremă stângă. Unele dintre acestea sunt cunoscute în Republica Moldova.
Potrivit europarlamentatului Siegfried Mureșan, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, toți europarlamentarii din Partidul Popular European, alături de socialiști, Grupul Renew, Conservatori și Verzi (76) au votat unanim în favoarea Republicii Moldova.
„Puținele voturi împotrivă au venit din partea extremiștilor antieuropeni, prieteni ai lui Călin Georgescu. Acest rezultat arată clar că forțele proeuropene sunt unite în sprijinul Moldovei și al parcursului său european”, a spus eurodeputatul.
Citește și: Sprijinul de 1,9 miliarde de euro pentru R. Moldova a fost votat în comisiile de specialitate ale PE
Mai exact, împotriva asistenței financiare acordate Republicii Moldova au votat 13 deputați membri ai grupurilor „Europa Națiunilor Suverane” și „Patrioți pentru Europa”.
Grupul „Europa Națiunilor Suverane” cunoscut, de asemenea, ca Suveraniștii, este un grup politic de extremă dreaptă. Deputații care au votat împotrivă sunt Alexander Jungbluth și Alexander Sell, membri ai formațiunii „Alternativa pentru Germania” de extremă dreaptă și pro-rusă din Germania.
Igor Dodon a salutat rezultatele obținute Alternativa pentru Germania (AfD)
Igor Dodon a salutat recent rezultatele obținute de această formațiune la alegerile parlamentare din 23 februarie 2025. „Noi credem că, în așa mod, pe continent și în lume, va spori o atmosferă a respectului reciproc, fără ingerințe străine, și cu accent pe protecția tradițiilor și valorilor fiecărui stat și popor în parte”, se spune pe pagina de Telegram a lui Dodon. În urma scrutinului legislativ, Alternativa pentru Germania (AfD) a acumulat 20,8% din sufragii.
Un alt eurodeputat care a votat împotrivă este Stanislav Stoyanov din Bulgaria. Acesta reprezintă o formațiune politică cunoscută de asemenea în Republica Moldova – Vazhrazhdane. Este vorba de un partid de extremă dreaptă și ultranaționalist, caracterizat ca fiind pro-rus, anti-UE și anti-NATO.
În februarie 2024, Partidul „Renaștere” din Republica Moldova, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, a semnat la Chișinău un acord de colaborare cu „Vazhrazhdane”. Formațiune bulgară are relații strânse cu partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din România, formațiunea de extremă dreaptă „Patria Noastră” din Ungaria, precum și cu „Alternativă pentru Germania”.
Împotriva sprijinului financiar a votat legislatorul grec Kostas Papadakis, membru al Partidului Comunist din Grecia.
Partidul „Renaștere” din Republica Moldova, afiliat lui fugar Ilan Șor, a semnat un acord cu „Vazhrazhdane”
Cel de-al doilea grup de deputați care au votat împotrivă este „Patrioți pentru Europa”, grup politic suveranist de extremă-dreapta.
Europarlamentarii care s-au pronunțat împotrivă au fost Angéline Furet, Partidul Adunarea Națională din Franța, o formațiune de extremă dreaptă pro-rusă; Tiago Moreira de SÁ – Partidul „Chega”, formațiune național- conservatoare, populistă de dreapta din Portugalia; Julien Sanchez, Partidul Adunarea Națională (Franța); Sebastiaan Stöteler, „Partidul pentru Libertate”, formațiune politică naționalistă și populistă de dreapta din Olanda.
Urmează deputații Hermann Tertsch, Partidul VOX, formațiune național- conservatoare din Spania; Matthieu Valet, Partidul Adunarea Națională din Franța; Roberto Vannacci, Parditul Lega, o formațiune politică populistă de dreapta din Italia, condusă de Matteo Salvini. Formațiunea este succesoarea Legii Nordului.
După aceștia urmează Auke Zijlstra, Partidul pentru Libertate din Olanda, și Danilo Della Valle, Movimento 5 Stelle, o formațiune populistă din Italia.