Ploaia și vremea rea nu i-a făcut pe cicliști să renunțe la cursa Velohora 2025. Peste 3 mii de sportivi amatori s-au urcat pe biciclete și au făcut turul Chișinăului. Ei au avut de parcurs 17 de kilometri, în două ore. Toată coloana de participanti a fost supravegheată de polițiști și cicliști profesioniști.
Startul s-a dat în Parcul "La Izvor".
MAXIM ZORCHIN, organizator, "Velohora 2025": Anul acesta noi am încercat să punem mai mare accent pe siguranța transportului alternativ și importanța transportului alternativ pentru sănătatea, pentru tendințele care sunt în țările europene.
Evenimentul a reunit copii și adulți, sportivi profesioniști și amatori care iubesc să pedaleze în timpul liber.
„Sportul e viața noastră. Indiferent ce ar fi ploaie, vânt zăpadă. E un eveniment care nu se organizează în fiecare zi și dacă un pic burează, nu ne strică planurile”.
„Am aflat de acest eveniment, de asta ne-am apropiat să fim împreună cu toți, pentru a promova o viață sănătoasă și să fim împreună cu toții.”
„E plăcut când ne întâlnim toți grămadă. Pe parcursul zilei mai puțini, parcă suntem pe străzi. Și e plăcut când se face deschiderea sezonului și închiderea sezonului, deși eu pedalez anul împrejur.”
„Avem și noi un drept să mergem liber pe stradă. Să mergem în siguranță. Și asta e un motiv de a arăta societății că suntem și noi în trafic.”
VeloHora este mai mult decât o plimbare. Este un angajament față de un stil de viață sănătos, dar și un comportament responsabil în trafic. Ciclismul a devenit o activitate sportivă apreciată de un număr din ce în ce mai mare de oameni, dornici să-și mențină sănătatea, să admire peisaje frumoase și să respire aerul curat. Indiferent că folosesc bicicleta pentru a se plimba prin parc, pentru a merge la serviciu sau pentru a face performanță într-o anumită categorie de ciclism, acest tip de sport aduce numeroase avantaje fiecăruia.
REPORTER: OLGA SARIVAN
Imagine: Mihai Lisnic