„Am văzut pretențiile, nu am văzut un argument care sunt pretențiile la candidat”, astfel a reacționat președintele Parlamentului Igor Grosu la criticile exprimate de societatea civilă și opoziție după ce a fost coborât pragul de vot pentru alegerea candidaturii fostului președinte al Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, în funcția de membru al Comisiei de evaluare a procurorilor.
„Am citit foarte atent opinia colegilor din societatea civilă. Ca să ne spună ce? Că este o surpriză încercarea de a găsi soluții pentru a debloca procesul? Vă rog frumos nu ține acest lucru. Și este o mică, mare diferență între stimații colegi din societatea civilă și partidele care sunt în Parlament și noi. Ei au tot timpul la dispoziție. Noi avem un mandat foarte limitat. Trebuie să ne mișcăm repede”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a afirmat că reforma justiției se tergiversează, iar declarațiile opoziției privind numirea lui Herman von Hebel în funcția de membru al Comisiei de evaluare a procurorilor nu au decât scopul de a avansa reformarea justiției.
„Reforma este întârziată și argumentele că comisia este funcțională... Evident că este funcțională. Doar că viteza cu care se mișcă această comisie...o să ne trebuiască ani lumină să o finalizăm. În spate, apologeții opoziției unite sunt cei care au picat evaluările. Cei care sunt deranjați de evaluare. Spre exemplu, conducătorul unei procuraturi specializate chiar a declarat colegilor din subordine că o să facă tot posibilul cândva să blocheze acest proces. Și acum noi avem procurori care se află într-un proces de evaluare din 2023, dacă nu greșesc. Iată, oamenii ăștia nici nu pot lua o decizie finală, nici nu pot pleca din sistem, pentru că plecarea din sistem echivalează cu interdicții de a ocupa funcții publice cinci, șapte ani, nu știu mai cât acolo. Deci, ceea ce își doresc ei este să paralizeze sistemul, să tergiverseze dosarele. Și dacă stai așa și numeri, sunt vreo șapte cu pufușor pe năsuc. În parlament, eu am numărat patru. Este interesul de a tergiversa și de a pune piedici”, a spus Igor Grosu.
Citește: Maia Sandu spune că nu e nicio problemă cu Herman von Hebel: „Delegația UE face preselecția”
Fracțiunea majoritară din Parlament, PAS, a redus pragul de voturi necesare, de la 61 de voturi la 51 de voturi, pentru a-l numi pe fostul președinte al Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, în funcția de membru al Comisiei de Evaluare a Procurorilor. Astăzi proiectul de lege privind numirea acestuia urmează să fie votat de către deputați, fiind inclus pe ordinea de zi.
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a calificat drept „practici periculoase” procesul de modificare a legislației privind desemnarea fostului președinte al Comisiei Pre-Vetting, Herman von Hebel, în calitate de membru al Comisiei de evaluare a procurorilor.
Comisia de evaluare a procurorilor nu se află în blocaj total din cauza numărului redus de membri, a precizat CRJM într-un comunicat pe 5 martie.
„Aceasta este operațională și în capacitate de a examina în continuare dosarele persoanelor supuse evaluării externe. Prin urmare, chiar dacă modificarea respectivă ar fi ultima soluție, adoptarea trebuie să aibă loc respectând democrația și statul de drept”, a subliniat sursa citată.
În 2024, o anchetă jurnalistică relata despre activitatea lui von Hebel la Comisia Pre-Vetting, menționând posibile ilegalități și prejudicii de peste 760.000 de euro aduse Curții Internaționale Penale, în 2018.