Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) vine cu precizări referitor la informația apărută în spațiul public cu privire la decesul unui alt conațional în Israel. Potrivit MAEIE, până în acest moment, nu au confirmarea oficială a decesului.
„În ceea ce privește informațiile apărute în spațiul public cu privire la decesul unui cetățean moldovean în Israel, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că Ambasada RM la Tel-Aviv se află în proces de verificare a acestor informații cu Ministerul Afacerilor Externe al Statului Israel și Interpol. Până în acest moment, nu avem confirmarea oficială a decesului. În Israel, confirmările sunt făcute de Oficiul Interpol,” informează MAEIE.