Tot mai multe persoane ajung în această perioadă la medic cu ochii roșii, iritați, care lăcrimează abundent. De vină nu este doar soarele sau oboseala, ci o afecțiune tot mai comună – conjunctivita alergică.
Potrivit medicului Valeriu Cușnir, conjunctivita alergică este adesea confundată cu o răceală banală, deoarece se manifestă prin simptome similare: lăcrimare, mâncărime, tuse și secreții nazale.
„Pacienții nu-și dau seama că e o reacție alergică și încep să se trateze greșit, cu antibiotice sau alte picături rămase prin casă, ceea ce poate agrava situația”, a explicat medicul.
Principalele cauze ale conjunctivitei alergice sunt: polenul (inclusiv ambrozia), praful, părul de animale, produse chimice sau cosmetice, medii stresante sau factori psihologici.
Cum ne tratăm corect:
Spălarea ochilor cu apă curată dimineața și seara
Evitarea alergenilor cunoscuți
Administrarea de lacrimi artificiale sau antihistaminice
Consultarea medicului oftalmolog pentru diagnostic corect și tratament personalizat
Atenție la automedicație! Folosirea necontrolată a picăturilor poate duce la complicații grave precum glaucom sau cataractă.
„Vă recomandăm să evitați tratamentele „după ureche” și să nu amestecați picături fără recomandare medicală”, a mai spus medicul.
Perioadele de risc sunt primăvara și toamna, când vântul ridică în aer polen, praf și particule iritante. Afectați pot fi atât copiii, cât și adulții, mai ales cei tineri și activi.
Recomandări de prevenție:
Purtarea ochelarilor de soare
Folosirea lacrimilor artificiale, în special în medii uscate sau cu aer condiționat
Igienă regulată a ochilor și feței
Vizită la medic în caz de simptome persistente
Mesajul medicului: „Conjunctivita alergică nu este o urgență, dar netratată corect poate duce la complicații serioase. Consultați specialistul și duceți tratamentul până la capăt.”