O nouă dispută dintre Primăria Chişinău şi Guvern pune sub semnul întrebării organizarea expoziţiei "Trenul Durerii". Evenimentul iși propune să comemoreze victimele celei de-a doua deportări staliniste în masă, o tragedie din istoria locuitorilor Basarabiei. Vagoanele pentru expozitie erau amplasate în fiecare an în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De această dată, Primăria a anunţat că zona a fost rezervată pentru alte evenimente.
Cristian Jardan, consilierul prim-ministrului Dorin Recean, a anunţat că Guvernul nu reuşeşte să ajungă la un consens cu Primăria Chişinău.
Piaţa Marii Adunări Naţionale e rezervată pentru un concert in locul unei manifestari comemorative. Reprezentanţii Guvernului au declarat astăzi că sunt în continuare în discuţii cu Primăria şi cu alţi parteneri și vor folosi toate prevederile legale pentru a organiza expoziţia în PMAN.
DANIEL VODĂ purtătorul de cuvânt al Guvernului :Este o tragedie pe care au simţit-o toţi, românii, bulgarii, găgăuzii. Şi faptul că Primăria Chişinău nu este cooperantă în acest sens este regretabil şi nejustificat, pentru că nu poţi dansa pe memoria şi mormintele neamului nostru. Noi vom insista ca Guvern, ca autorităţi ca acea tradiţională expoziţie, organizată pe cea mai importantă piaţă a Marii Adunări Naţionale, unde s-a scandat pentru limba română, unde s-a bucurat poporul pentru independenţa R. Moldova, ca anume pe această piaţă oamenii să-şi amintească, vorbim despre sute de mii de familii din ţară care are pe cineva care a fost deportat.
Reprezentanţii Primăriei Chişinău ne-au declarat că autorităţile municipale vor răspunde la toate întrebările abia la şedinţa de mâine. Am incercat să aflam și ce concerte se vor organiza la începutul lunii iulie.
VASILE CHIRILESCU, PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL PRIMĂRIEI: Exact ca și anul trecut, municipalitatea are planificate aceleași evenimente pentru luna iulie, dar au parvenit și alte notificări pentru PMAN. Urmează să fie ședințe și discuții comune pe subiect.
Nici în calendarul de activităţi de pe Portalul Transparenţei al Municipiului nu este indicat vreun eveniment în acea zi.
Pe 6 iulie se împlinesc 76 de ani de la cea mai mare operațiune de deportări staliniste, o perioadă neagră a istoriei Basarabiei. Mii de oameni au fost scoşi cu forţa din casele lor, despărţiţi de familii şi prieteni şi au fost duşi, în condiţii inumane, în Siberia.
REPORTER: DANIELA DANILOVA
Imagine: Vadim Verbnîi