Politic

31 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova

post-img
31 de ani de la proclamarea Independenţei Republicii Moldova
Sursa foto: Radio FM

Republica Moldova marchează, în acest an, 31 de ani de când şi-a declarat independenţa faţă de Uniunea Sovietică. Cele aproape trei decenii au fost marcate de multe turbulenţe politice, sociale şi economice, iar armata rusă continuă şi astăzi să ocupe o parte din teritoriul suveran al Republicii Moldova.

Prima victorie a fost obţinută pe 31 august 1989. Sub presiunea Marii Adunări Naţionale, Parlamentul de la Chişinău redă basarabenilor dreptul de a vorbi în limba română şi de a scrie în grafia latină.

Pe 27 aprilie 1990, Tricolorul devine drapel de stat, iar pe 23 iunie, Parlamentul de la Chişinău adoptă Declaraţia de Suveranitate şi redenumeşte RSSM în Republica Moldova.

Două victorii care au înaripat şi mai mult românii basarabeni, determinându-i să lupte până la capăt. Parada suveranităţilor a fost urmată de cea a independenţelor. Pe 27 august 1991, RM se desprinde de imperiul sovietic.

Tot în acea zi de 27 august 1991, Parlamentul de la Chişinău a adoptat şi Imnul noului stat – Deşteaptă-te Române.

Însă, în 1994, guvernarea agrariană, care era una românofobă, anulează Imnul Deşteaptă-te Române şi îl înlocuieşte cu imnul "Limba Noastră". Din cele 15 republici unionale, Republica Moldova a fost a şaptea republică care şi-a proclamat independenţa faţă de imperiul sovietic. Marele poet Grigore Vieru spunea că independenţa Republicii Moldova a fost doar un pas intermediar până la reunirea cu Ţara Mamă - România.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter