Actualitate

Dumitrița Sandu, o tânără care muncește într-o companie producătoare de rachete, în Franța

post-img
Dumitrița Sandu

Dumitriţa Sandu este o tânără care care muncește ca în cadrul unei companii din Franța, producător și lider european în construcția rachetelor. Basarabeanca este specializată în domeniul control și comandă și activează în funcția de inginer aerospațial.

Dumitrița spune că a fost un copil curios, care punea foarte multe întrebări, în special despre cer: „La început nu credeam că va fi o direcție  de dezvoltare în carieră, dar am aflat că există așa facultate care combină ingineria și tot ce ține de cosmos, de explorare spațială, așa că am ales să urmez această cale”.

Dumitrița mai spune că în domeniul în care profesează se avansează foarte mult.  „Cred că nu vor trece decenii până vom ajunge pe Marte și nu vor mulți ani până vom ajunge din nou, pe lună. De aceea, invit toți studenții pasionați de acest domeniu să avanseze”.

Îndemnul Dumitriței este valabil și pentru cei din Republica Moldova, spune tânăra, unde acest domeniu are un potențial considerabil: „E drept că domeniul de inginerie spațială nu este foarte dezvoltat, dar oricum există proiecte. UTM are un proiect în cadrul căruia a fost transmis în spațiu un satelit, iar acum se dezvoltă alți nano sateliți. Este un domeniu care are foarte mult potențial, inclusiv în Moldova”.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter