Republica Moldova reia importurile de energie electrică din Ucraina. Pentru luna mai, Energocom va cumpăra 92% din energia necesară de la Centrala de la Cuciurgan din regiunea transnistreană, iar restul de la Ukrhidroenergo.
290 mii MWh vor fi cumpăraţi de la MGRES cu 66 dolari MWh, iar 30 mii MWh de la de la compania ucraineană. Preţul energiei electrice achiziționată de la Ukrhidroenergo, va fi de 95 dolari MWh pentru orele de zi şi 55 de dolari MWh pentru orele de noapte. Este primul contract semnat de Energocom cu prețuri distincte pentru zi și noapte.
Luna viitoare compania românească Nuclearelectrica, de la care Republica Moldova a cumpărat energie electrică în ultimele luni, are programate lucrări de mentenanță. In caz de nevoie, în orele de vârf, Energocom va achiziţiona energie electrică de pe bursa română. Reamintim că importurile de energie electrică din Ucraina au fost sistate în octombrie 2022.
ACHIZIŢIE ENERGIE ELECTRICĂ, MAI 2023 sursa: http://energocom.md CENTRALA DE LA CUCIURGAN UKRHIDROENERGO 290 mii MWh 30 mii MWh Preţul - 66 dolari MWh Preţ ziua – 95 dolari MWh Preţ noaptea – 55 dolari MWh