Sport

Luptele feminine din R. Moldova aduc trei medalii de bronz la Campionatul European U17 din Bulgaria

post-img
Performanțele au fost obținute de Rusalina Adriana Portaru (43 kg), Mihaela Bîcos (49 kg) și Margareta Lisița
Sursa foto: Ministerul Educației și Cercetării

Sportivele din Republica Moldova au obținut trei medalii de bronz la Campionatul European de lupte U-17, desfășurat la Samokov, Bulgaria, în proba de lupte feminine. Performanțele au fost realizate de Rusalina Adriana Portaru (43 kg), Mihaela Bîcos (49 kg) și Margareta Lisița, toate urcând pe podium după victorii în finalele mici ale categoriilor lor.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, prima care a urcat pe podium a fost Rusalina Adriana Portaru. Sportiva de 15 ani a învins-o în finala mică a categoriei de greutate de 43 kg pe Aikaterini Katifori din Grecia, cu scorul de 5-4, și a intrat astfel în posesia medaliei de bronz. Săptămâna viitoare, Rusalina Portaru va reprezenta Republica Moldova și la Campionatul European de lupte U-15, care se va desfășura tot la Samokov, Bulgaria.

A doua distincție a fost adusă R. Moldova de Mihaela Bîcos. Ea a învins-o în finala mică a categoriei de 49 kg, pe Anastasia Bialuha din Belarus, cu scorul de 4-2. Cea de-a treia medalie de bronz a fost adjudecată de Margareta Lisița. În lupta pentru medalia de bronz, ea a învins-o pe unguroaica Szonya Veres, cu scorul de 6-0.

Toate cele trei luptătoare de stil liber sunt discipolele antrenorilor Petru și Andrei Chiperi de la Liceul Republican cu Profil Sportiv din Capitală.

Citește și: R. Moldova a obținut 11 medalii de la Campionatul Mondial de para-armwrestling din Bulgaria

Până acum, R. Moldova a cucerit la Campionatul European de lupte U-17 cinci medalii, toate de bronz. Două în concursul de lupte greco-romane și trei la lupte feminine.

Deplasarea sportivilor noștri la europenele de lupte, rezervat sportivilor sub vârsta de 17 ani, a fost posibilă cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter