Actualitate

Igor Grosu, pentru presa din România: „Nu e săptămână în care să nu am discuţii cu omologii mei din România. Pregătim a doua şedinţă comună a parlamentelor”

post-img
Igor Grosu

Președintele Parlamentului Republicii Moldova a afirmat într-un interviu acordat Agerpres că se află des în discuții cu omologii din România și că se pregătește o doua şedinţă comună a parlamentelor.

„La nivel de Legislativ şi la nivel de Executiv suntem în contact permanent. Din septembrie anul trecut, avem o dinamică şi la nivel de grupuri parlamentare, şi la nivel de comisii. Nu e săptămână în care să nu am discuţii cu omologii mei. Pregătim a doua şedinţă comună a parlamentelor”, a spus Igor Grosu în interviu.

Președintele Parlamentului a menționat că discuțiile se află la etapa de stabilire a perioadei şi agendei.

„Vă amintesc că prima şedinţă a avut un impact semnificativ asupra deciziei de acordare a statutului de ţară candidată, pentru că s-a perpetuat în discuţiile parlamentarilor români cu colegii din ţările Uniunii Europene, la nivel de Executiv cu Comisia Europeană şi aşa mai departe”, a precizat Igor Grosu.

Acesta a mai menționat că ședința comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României va avea loc la București, spre sfârșitul acestui an.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter