Cultură

Studenții Academiei ,,Ștefan cel Mare” a MAI vor avea o bibliotecă digitală, finanțată de DRRM

post-img
Biblioteca Academiei „Ștefan cel Mare” - digitalizată cu suportul Guvernului României

Studenții Academiei ,,Ștefan cel Mare” a MAI vor putea să asimileze cunoștințe noi și să găsească informații utile procesului de învățământ datorită lansării bibliotecii digitalizate. Proiectul a fost realizat cu sprijinul poporului român, prin intermediul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), marcând, totodată, o etapă semnificativă în modernizarea și îmbunătățirea resurselor educaționale și științifice ale Academiei.

La evenimentul solemn a participat Secretarul de Stat al MAI, Daniella Misail-Nichitin.

,,România este aproape nu doar geografic, dar și cu tot suportul pe care ni-l oferă Guvernul României spre calea care ne-am ales-o de a deveni și noi membri ai marii familii europene”.

Potrivit MAI, proiectul demarat la 15 mai 2023 a adus o transformare digitală de calitate a fondului biblioteconomic al instituției raliindu-l la rigorile modernizării globale.

Procesul de dotare tehnică și operațiunile de scanare a fondului de carte au decurs conform obiectivelor planului de realizare, stabilit în cererea de finanțare.

Biblioteca digitală oferă oportunitatea angajaților instituțiilor de aplicare a legii, studenților și mediului academic de a avea acces permanent, simplificat și rapid la o varietate de documente și materiale de referință.

În plus, faptul, că toate documentele (cu excepția celor protejate de legea dreptului de autor), sunt plasate în acces deschis utilizatorilor, subliniază angajamentul proiectului față de principiile de transparență și accesibilitate. Astfel, pe lângă dezvoltarea științifică a comunității academice, proiectul contribuie și la cultivarea unei abordări incluzive și democratice față de distribuirea cunoașterii în întreaga societate ceea ce oferă un exemplu apreciabil și inspirațional pentru dezvoltarea inițiativelor similare în viitor.

Inclusiv, prin implementarea acestei iniţiative, Academia „Ștefan cel Mare” a avut un rol pivot în materializarea ,,Strategiei de Dezvoltare a Domeniului Afacerilor Interne pentru anii 2022-2030” și a ,,Matricei de Dezvoltare a Ministerului Afacerilor Interne pentru perioada 2022-2025”.

Prin digitalizarea fondului de carte se asigură păstrarea și protejarea patrimoniului cultural și științific, dar și transmiterea „nealterată” a acestuia generaţiilor în devenire.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter