Actualitate

Igor Grosu, la Strasbourg: Democrația R. Moldova, pusă la grele încercări de regimul de la Kremlin

post-img
Igor Grosu, la Strasbourg

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă în perioada 20-21 martie la Conferința Europeană a Președinților de Parlament, unde a susținut un discurs despre situația din Republica Moldova și eforturile depuse de autorități pentru a consolida democrația și instituțiile statului, a menține pacea în țară.

Șeful legislativului a remarcat că democrația din Republica Moldova este pusă la grele încercări de regimul de la Kremlin de mai bine de 30 de ani. 

„În toți acești ani au dirijat politicile interne ale Republicii Moldova prin politicieni care se vindeau grupărilor criminale ce furau resursele țării sau dintre cei care vindeau țara Kremlinului, mențineau dependența energetică față de Gazprom și promovau canalele propagandistice ale Rusiei. În ultimele scrutine electorale, cu o implicare fără precedent din partea Federației Ruse, cu 3 ani de război nedrept și inuman la hotar, cu o întreagă mașinărie de propagandă, vocea noastră, a celor care vor pace și să trăiască în democrație, libertate, a fost mai puternică”, a subliniat Igor Grosu.

„Democrația noastră poate este firavă, dar la sigur e autentică și va rezista. Știm că prin implicarea cetățenilor în procesele politice se pot realiza cele mai grandioase proiecte. Pentru noi, moldovenii, democrația înseamnă pace, prosperitate și libertate, iar autoritarismul înseamnă război, frică, foame și sărăcie. Moldovenii au înțeles că vectorul de dezvoltare european este strâns legat de democrație și libertate”, a mai spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului a menționat că anul 2025 este un an complicat nu doar pentru Republica Moldova, dar pentru întreaga Europă, fiind amenințate valorile fundamentale ale societății. Tot în acest an, în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare, care sunt cruciale pentru viitorul european al țării. 

„Deja simțim pe deplin cum statul agresor Rusia, grupările criminale de pe loc s-au unit și vor să ne ofere pe tavă regimului de la Kremlin, să ne folosească ca zonă de conflict, să ne țină săraci și în frică. De aceea, dragi prieteni ai Moldovei, vin cu rugămintea să ne ajutați în continuare să ne apărăm democrația și țara”, a precizat șeful legislativului.

Igor Grosu a specificat că obiectivul este ca până în 2030 Republica Moldova să fie țară membră a Uniunii Europene. „Vom munci neobosit pentru a atinge acest scop. Moldova va sta dreaptă și Moldova poate să fie o inspirație pentru alții în timpuri nesigure”.

La summit participă peste 60 de președinți și vicepreședinți din statele membre ale Consiliului Europei, statele partenere sau cu statut de observator și circa 400 de delegați.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter