TV Network
Canalele TVR
Social

Pistoale pneumatice descoperite la frontieră în bagajele a trei străini

post-img
pistol

Polițiștii de frontieră în cooperare cu funcționarii vamali au identificat trei tentative de trecere a frontierei cu arme pneumatice. Documentați sunt cetățeni ai Israelului.

Cazurile au avut loc în Aeroportul Internațional Chișinău, la curse cu destinație spre Tel Aviv, în ultimele 24 de ore.

Astfel, în cadrul controlului asupra bagajelor de cală, camuflate printre bunuri, echipa comună a depistat obiecte din metal, asemănătoare pistoale, încărcătoare și balonașe CO2, precum și un pachet cu bile metalice. 

În prezent, investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislație. Totodată, obiectele au fost ridicate, urmând a fi supuse expertizelor de specialitate.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter