Social

Oamenii din prima linie a iernii: Salvatori, drumari și medici, la datorie în condiții extreme

video

În timp ce autoritățile municipale și cele naționale s-au acuzat reciproc de lipsă de reacție şi ineficienţă, ei au luptat neobosiți cu gerul și ghețușul. Sunt oamenii din prima linie a iernii - salvatori, drumari și medici, care au lucrat ore în șir, în condiții extreme, fără să țină cont de frig, oboseală sau riscuri. În fața situațiilor imprevizibile, ei au rămas concentrați și dedicați pentru ca străzile să fie curăţate, iar oamenii să se deplaseze în siguranță.

Alexandru Valah activează ca salvator de la vârsta de 18 ani. În prezent, este șeful Gărzii de Salvare nr. 2 din cadrul IGSU. Spune că, în ultima lună, gerul și ghețușul i-au pus pe el și pe colegii săi în fața unor situații imprevizibile, cu intervenții mai frecvente și mai solicitante.

ALEXANDRU VALAH, salvator: Cele mai des întâlnite cazuri sunt derapările de pe trasee sau chiar aceleaşi accidente majore, unde sunt tamponate mai mult de două, trei, cinci autovehicule, unde sunt implicate şi victime, printre care pot să fie şi copii, maturi, orice tip de situaţie. Pleci la intervenţie, dar nu ştii la ce poţi să te aştepţi. Trebuie să fii pregătit pentru orice tip de intervenţie. În primul rând condiţii respective pe noi ne epuizează foarte mult şi noi suntem nevoiţi să facem schimburi. 



Alexandru Dabija are în spate mulți ani de experiență ca drumar. Spune că iarna aceasta l-a pus la grele încercări, ajungând, în unele momente, să nu mai facă diferența între zi și noapte.


ALEXANDRU DABIJA, drumar: Au fost aşa cazuri când a fost imposibil. De exemplu zilele trecute, când a fost gheţuşul, poleiul pe tresee, când răspândeam sarea şi nu reuşea sarea să intre în procesul ei de efect, deci mergeam de două, trei ori pe un loc ca să fie efectul. A fost situaţie încordată, să zicem aşa. Ne-am pornit de dimineaţă şi ne-am oprit a doua zi dimineaţă. Anul acesta, Dumnezeu ne-a dat semne că trebuie să fim gata, să fim prudenţi, să fim gătiţi, pregătiţi pentru sezonul de iarnă. 



Suprasolicitarea nu i-a ocolit nici pe medicii traumatologi. Andrei Popov susține că, în ciuda fluxului mare de pacienți, a încercat să acorde fiecăruia maximă atenție și sprijin.

ANDREI POPOV, medic ortoped-traumatolog: Este un pic mai dificil. Suntem suprasolicitaţi. Secţiile sunt super pline, deci fiecare secţie care are aproape câte 50 de paturi sunt full. Noi ne străduim să acordăm maximă atenţie tuturor pacienţilor. Pacienţii care sunt pentru intervenţii chirurgicale sunt primiţi primii. Toţi merg la intervenţii. Restul pacienţilor, care sunt cu traume puţin mai grave sunt primiţi de alţi colegi. Facem o triere corectă şi ne străduim să reuşim să abordăm situaţia corect. 



Gerul și ghețușul din această iarnă au pus la încercare nu doar drumurile, ci și oamenii care luptă zilnic cu consecințele vremii extreme. Salvatori, drumari și medici, toți au fost nevoiți să facă față unor situații imprevizibile, cu eforturi uriașe, pentru ca ceilalți să fie în siguranță.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter