Actualitate

Republica Moldova are un deficit de energie electrică de aproximativ 25%. Lipsa este acoperită de România

energie electrică

Republica Moldova are un deficit de energie electrică de aproximativ 25%. Lipsa este acoperită însă de România, prin contractul de avarie semnat între operatorii Moldelectrica şi Transelectrica. De dimineaţă, deficitul de curent a fost mai mare, după ce una dintre turbinele de la Centrala Cuciurgan, din stânga Nistrului, s-a defectat. Astfel, timp de trei ore, MGRES a livrat Chişinăului doar 20% din necesarul de energie.

Potrivit directorului Moldelectrica, Sergiu Aparatu, astăzi, între orele 09.25 şi 12.30, în urma averierii unui bloc de la Centrala de la Ciciurgan, Chişinăul a înregistrat un deficit de peste 100 MW pe oră.

SERGIU APARATU director, Î.S. Moldelectrica. „Pe perioada cât a fost defecţiunea tehnică la bloc ei au continuat să ne livreze 22% din necesităţile malului drept, fiind un deficit de 32 la sută care a fost acoperit prin contractul de avarie existent între Moldelectrica şi Transelectrica”.

Republica Moldova primeşte de la Centrala de la Ciciurgan 53 la sută din energia electrică necesară. Asta după ce Moldovagaz a livrat un volum de gaz suplimentar pentru centrala din stânga Nistrului.

SERGIU APARATU director Î.S. Moldelectrica. „Conform graficului, astăzi MGRES, pentru malul drept, livrează circa 53% din necesarul de energie electrică. Asta datorită faptului că Termoelectrica funcţionează pe păcură. Din acele 5,7 milioane care livrează Gazprom către Moldovagaz,  au fost direcţionate volumele de la Termoelectrica la MGRES, malului stâng până la urmă, cu toate anagajamentele de plată. Respectiv, gazul a ajuns la MGRES şi ei au majorat partea de livrare şi ieri şi astăzi”.

În prezent, Republica Moldova cumpără din România aproape 47% la sută din energia necesară. 185 de MW sunt la un preţ de 90 de euro pentru un megawatt, în conformitate cu Ordonanţa aprobată de Guvernul României. Restul, aproximativ 25%, sunt achiziţionate în baza unui contract de avarie, semnat, la fel, cu partea română. Potrivit Ministerului Infrastruturii de la Chişinău, diferenţa de energie necesară este cumpărată la un preţ care variază între 190 și 348 EUR/MWh.

ION MUNTEAN expert în energetică. „Dacă e să analizăm sarcina minima şi maximă, atunci minimă este de 400MW, sarcina maximă 850-900 MW , în orele de vărf seara, respectiv apare o diferenţă de 150-200 MW, care necesită a fi cumpărate suplimentar de pe piaţa din România”.

Potrivit experţilor, deficitul de energie va fi şi mai mic atunci când CET-urile vor lucra la capacitate maximă şi vor produce mai multă energie electrică locală. Specialiştii spun că Republica Moldova nu va rămâne fără curent, însă preţul de achiziţie de pe piaţa liberă este mare. În aceste condiţii, cetăţenii ar trebui să dea dovadă de responsabilitate și să urmeze îndemnul autorităților, de a face economie la curent.

SERGIU TOFILAT expert în energetică. „CET-urile produc, în funcţie de câtă căldură pot da la consumatori, iarana dau mai multă căldură şi produc mai multă energie. Acum, dacă noi producem insificientă energie, nouă România ne dă o parte din energie la 90 euro MW. Energia de pe piaţa europeană e mult mai scumpă 300-400 euro MW/h. De aceea autorităţile ne îndeamnă să economisim, în special în orele de vârf”.

Potrivit experţilor în energetică,  tarifele diferenţiate i-ar putea determina pe unii consumatori să facă economie. În caz contrar, nu este exclusă deconectarea în anumite intervale de timp.

ION MUNTEAN expert în energetică. „Dacă din consumul total de energie pentru 70 la sută se menține tariful actual, iar pentru 30 la sută se dublează sau triplează tariful, respectiv, gospodăria casnică are de ales, fie economisește energia cu 30 la sută, fie achită diferența cu un preț mult mai mare , în cazul dat toţi vor fi puşi în condiţii egale”.

SERGIU TOFILAT expert în energetică. „Există un plan de acţiuni în astfel de situaţii de urgenţă şi el prevede că întâi de toate sunt deconectaţi agenţii economici, sunt consumatori neprotejaţi. E vorba de agenţiie conomici care pot temporar să-şi sisteze activitatea. Dacă sitiaţia este destul de gravă şi critică se aplică procedura de deconectări în evantai. Asta înseamnă că anumnite raioane, 2-3 ore pe zi pot să nu primească energie asta e cel mai rău scenariu la care nu cred că o să ajungem”.

Autorităţile au creat pagina electronică http://controlezfactura.gov.md cu sfaturi privind economisirea energiei electrice și termice, a resurselor de apă și a combustibilului.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter