Militarii din Republica Moldova care au participat, în premieră, la o misiune de menținere a păcii în Liban au fost decoraţi astăzi la Ministerul Apărării. La eveniment a venit şi premierul Dorin Recean, care le-a înmânat ostaşilor distincţii şi i-a felicitat cu ocazia Zilei Armatei Naţionale.
Nicolae Ţintevschi a fost comandantul contigentului din Republica Moldova care, timp de şase luni, s-a aflat într-o misiune de menținere a păcii "Forța Interimară a Națiunilor Unite" din Liban, o premieră pentru ostaşii basarabeni. Spune că distincţia pe care a primit-o are un rol însemnat pentru el. Cu medalii şi diplome s-au ales şi alţi membri ai grupului.
NICOLAE ŢINEVSCHI, comandant de contingent: „Am avut un pluton foarte bravo şi pot să menţionez că 80 la sută din medalia pe care am obţinut-o aici este datorită activităţii, implicării şi subordonaţilor exemplari cu care am fost în misiune”.
Ziua a fost specială şi pentru campioana europeană şi mondială la luptele libere, Irina Rângaci. Sportiva poartă, de un an, uniformă militară, iar astăzi a fost avansată în grad. Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, i-a înmânat epoleţii de locotenent.
IRINA RÂNGACI, sportivă, locotenent: „Mă simt mândră să reprezint Republica Moldova la nivel naţional şi internaţional. În aceată uniformă mă simt foarte bine. În primul rând îmi place şi mă simt onorată”.
52 de militari şi angajaţi ai Ministerului de Apărării s-au ales cu meţiuni, diplome şi distincţii speciale. Printre ei şi ministrul de Interne, Adrian Efros, care este şi colonel în rezervă al Armatei Naţionale.
ANATOLIE NOSATÎI, ministrul Apărării, Republica Moldova: „Doresc să vin cu un mesaj de apreciere pentru toţi cei care de la începutul creării armatei naţionale au îndeplinit serviciul în diferite funcţii în serviciul militar şi serviciul activ. Care au depus maximul eforturi pentru transformarea armatei într-o instituţie credibilă pe plan naţional şi internaţional”.
DORIN RECEAN, prim-ministrul Republicii Moldova: „Serviciul vostru exemplar în slujba Moldovei poate modela o societate angajată în care fiecare persoană se implică în binele ţării noastre. Acest spirit, va fi motorul nostru, în depăşirea actualelor crize şi provocări”.
În data de 3 septembrie, în Republica Moldova este marcată Ziua Armatei Naţionale, iar în Chişinău, Bălţi şi Cahul au avut loc mai multe evenimentem care s-au încheiat, aseară, printr-o defilare spectaculoasă cu torţe.