Cultură

Concert inedit la Sala cu cu Orgă din Chișinău. Trei instrumentişti de elită din România au interpretat lucrări ale compozitorul Dan Popescu

post-img
Sala cu Orgă

Sala cu Orgă din Chișinău a fost gazda unui concert inedit. Trei instrumentişti de elită din România au interpretat lucrări ale compozitorul Dan Popescu. Este un prim concert din Turneul ,,VÂNT, APĂ, PĂMÂNT" care are scopul de a inspira tinerii muzicieni. Spectacolul a fost dedicat Zilei Culturii Naţionale, iar TVR Moldova a fost partenerul evenimentului.

DAN POPESCU, compozitor: „Această poveste este povestea căutării mele, a explorării pe care am făcut-o pornind în lumea muzicală, a compoziţiei, a căutării ideilor şi formelor de expresie. Şi deşi, la bază, eu am studiat pianul când am fost copil, inginer sunt de profesie, această vocaţie pentru compoziţie am descoperit-o la vârsta maturităţii. Cei trei muzicieni, Alexandru Tomescu, Sînziana Mircea şi Ştefan Cazacu o vor transmite publicului. Sper să adauge la cele trei elemente (apa, vântul şi pământul) focul interpretării creaţiei lor”.

SÎNZIANA MIRCEA, pianist: „Pentru mine este prima dată când vin la Chişinău. Sunt foarte, foarte bucuroasă să fiu aici, sunt foarte onorată să fiu în acest proiect minunat, alături de asemenea muzicieni fantastici”.

ALEXANDRU TOMESCU, violonist: „Sunt convins că toţi cei care şi-au depăşit temerile legate de muzica contemporană vor avea o surpriză foarte plăcută, descoperind o muzică foarte personală, implicată, foarte romantică”.

"Wind, Water, Earth"  adică Vânt, Apă, Pământ, este un turneu mai puțin obișnuit pentru că fiecare concert propune publicului un program alcătuit exclusiv din lucrările unui singur compozitor - Dan Popescu. Muzica a fost pe placul melomanilor din Chișinău.

Spectatorii au putut achiziţiona CD-uri cu muzica compozitorului Dan Popescu. Fondurile obținute vor fi donate pentru a susține proiectul cultural "Moștenitorii României Muzicale", adică pe tineri muzicieni talentați de pe amblele maluri ale Prutului.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter