Centrul Național Anticorupție desfășoară, în această dimineață percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, într-un dosar penal care vizează presupuse fapte de corupție și abuz în serviciu. Informația a fost confirmată pentru TVR Moldova de purtătorul de cuvânt al instituției, Ina Volosciuc.
Deocamdată, CNA nu a oferit informații suplimentare despre persoanele vizate de anchetă sau despre eventuale rețineri. Instituția a anunțat că va reveni cu detalii pe măsura desfășurării acțiunilor procesuale.
Pe 30 iunie au fost efectuate mai multe percheziții la sediul întreprinderii de stat MoldATSA, într-un dosar de abuz în serviciu instrumentat de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție. Cazul a generat un val de demisii, inclusiv ale directorului MoldATSA, Dumitru Vangheli, ale șefului Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, și ale comunicatoarei instituției, Anastasia Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu.
Citește și: Opt persoane cercetate pentru corupție în urma unor percheziții ample la Șoldănești și RezinaTotodată, demisia din funcția de președinte a Comisiei parlamentare de profil și-a anunțat-o și deputatul PAS, Radu Marian, care l-ar fi recomandat pe Vangheli la funcția de șef al MoldATSA.
Demisiile au venit după ce în spațiul public au apărut informații privind nereguli la angajări, salarii mari, probleme de integritate, ceea ce a declanșat controverse privind modul de administrare a banilor publici.