Actualitate

De ce se întrerupe furnizarea curentului electric când sunt bombardamente în Ucraina, chiar dacă importăm energie din România

De ce se deconecteaza energia electrica
Sursa video: TVR MOLDOVA

Războiul din Ucraina a scos încă odată la iveală vulnerabilitatea sistemului energetic al Republicii Moldova. De ce se întrerupe furnizarea energiei electrice când sunt bombardamente în Ucraina, chiar dacă importăm energie din România, relatează reporterul TVR Moldova, Carina Muller.

Linia Isaccea România – VulcĂnesti Republica Moldova trece prin regiunea transnistreană şi face legătură cu Centrala Electrică de la Cuciurgan. Prin această rețea de înaltă tensiune se alimentează acum Republica Moldova cu electricitate din România.

Din imagine, puteţi vedea că această linie de înaltă tensiune tranzitează însă și Ucraina. Autorităţile spun că, din acest motiv, atunci când sunt bombardamente ruseşti asupra infrastructurii energetice din Ucraina, au loc deconectări şi pe teritoriul Republicii Moldova.

Reţeaua se deconectează automat pentru a se evita o avarie de proporţii. Încă din perioada sovietică, sistemele energetice ale Republicii Moldova și ale Ucrainei au fost interconectate. Experţii în energetică spun că, până în urmă cu un an, autorităţile de la Chișinău nu au facut nimic pentru a asigura alternative de alimentare energetică, în asa fel încât Republica Moldova să nu depindă de Rusia.

Abia în acest an au fost făcute modificări legislative și s-a reuşit sincronizarea cu sistemul energetic european. O linie electrică de înaltă tensiune de interconectare directă cu România ne-ar fi putut salva în această situaţie. Proiectul este în desfăşurare şi ar urma să fie gata în doi ani.

Republica Moldova importă acum aproape tot necesarul de energie electrică din România. O cantitate mică este produsă de CET-uri şi din surse regenerabile. Asta după ce, din 10 octombrie, Ucraina nu ne mai furnizează energie electrică, din cauza atacurilor masive ale armatei ruse asupra infrastructurii energetice. De la 1 noiembrie, nici Centrala de la Cuciurgan, din stânga Nistrului, nu mai furnizează electricitate, invocând că nu sunt suficiente resurse gaz ca materie primă.

Directorului Întreprinderii de Stat Moldelectrica confirmă că în timpul bombardamentelor, liniile se deconectează pentru a evita supraîncărcările.

SERGIU APARATU director Moldelectrica: „Atunci când dispare o legătură puternică sau o sursă de energie care asigură stabilitatea în sistem atunci automatica de sistem menţine frecvenţa în reţea şi tensiunea, acţionează prin deconectarea consumatorilor astfel încât să echilibreze energia care este produsă cu energia care este consumată pentru a duce un echilibru în sistem. Astfel când F. Rusă face atacuri asupra infrastructurii din Ucraina suntem puşi în situaţie de a suferi şi noi. Vă spun cu siguranţă că pe 15 noiembrie şi acum, în egală măsură au fost deconectaţi consumatorii atât de pe malul stâng cât şi de pe malul drept. sunt mulţumiţi sau nu, suferă în aceeaşi măsură ca şi noi. Am avut un atac mai apropiat de RM şi sau izolat inclusiv şi sursele de energie. A fost o situaţie mai gravă. Ceea ce se referă la liniile de înaltă tensiune Chişinău Vulcăneşti este important că acum orice intervenţie în acest contract va tergiversa implementarea ei, construcţia ei. Este prea târziu să dicutăm despre o nouă licitaţie. Se face tot posibilul pentru a accelera la maxim acest proiect.”

În cazul în care livrarea energiei electrice din România prin linia de înaltă tensiune de la Isaccea nu va fi posibilă, atunci alimentarea s-ar putea face prin alte patru linii, trei dintre ele de joasă tensiune. Asta va duce însă și la deconectări.

SERGIU APARATU director Moldelectrica: „Întregul consum al malului drept nu poate fi asigurat. Dar se lucrează la aşa numite insule care ar putea fi alimentate prin aceste linii. Ar fi suficient să asigurăm un nivel de confort astfel încât funcţionarea statului să fie eficientă.”

ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale: „Ţinând cont de atacurile masive pe care le face Federaţia rusă în Ucraina asupra infrastructurii critice, nu este exclus repetarea unui astfel de scenariu. Reţelele sunt interconectate cu cele din Ucraina.O dată cu construcţia liniei Vulcăneşti-Bălţi-Chişinău-Suceava de interconexiune cu România, evident aceste riscuri se vor micşora.”

KLAUS IOHANNIS, preşedintele României: „Există o singură soluție, trebuie realizate interconectări mai multe și mai bune, interconectări directe între România și Republica Moldova. Același lucru este valabil și pentru gaz, același lucru este valabil și pentru transportul pe șosea și așa mai departe. Nu vreau să încerc să explic de ce nu s-au realizat până acum. Fapt este că noi suntem dispuși să ajutăm Republica Moldova. Există planuri, se lucrează la ele.”

author-img_1

Cristina Popescu

Reporter