Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu Ministrul Educației, Dan Perciun, au anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, lansarea unui nou program de sprijin financiar destinat familiilor cu copii. Fiecare elev din clasele I până în a IX-a va beneficia de un ajutor unic în valoare de 1.000 de lei, în contextul pregătirilor pentru noul an școlar.
„Vom oferi ajutor pentru copii, un ajutor de câte o mie de lei pentru fiecare copil din clasa I până în clasa a IX-a”, a declarat Igor Grosu, precizând că această măsură urmează să fie inclusă în rectificarea bugetară ce va fi discutată în Parlament în această săptămână.
Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, scopul sprijinului este de a facilita pregătirea școlară pentru aproximativ 295.000 de elevi înmatriculați în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.
Pentru implementarea acestui program, Guvernul a prevăzut un buget de 300 milioane de lei.
„Venim cu acest suport în vederea pregătirii de școală. Resursele puse la dispoziție de către stat vor putea fi utilizate fără restricții – pentru hăinuțe, ghiozdane, materiale didactice. Nu vom solicita părinților să prezinte dovezi privind modul de utilizare a acestor bani”, a subliniat ministrul Perciun.
Plățile vor fi efectuate în perioada 2–5 septembrie 2025, de către Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS). Ajutorul financiar va fi livrat fie direct pe card, fie prin intermediul oficiilor poștale, într-un format similar cu ajutorul de Paști oferit anterior.
Pentru a ușura procesul, părinții nu vor fi nevoiți să depună cereri, întrucât datele copiilor vor fi colectate automat din sistemul Ministerului Educației și transmise către CNAS.
Totuși, în cazuri excepționale, unde lipsesc datele necesare, va exista posibilitatea depunerii unei cereri fizice la CNAS. Cererile depuse după data de 10 august vor fi procesate cu întârziere, iar plățile aferente vor fi efectuate în luna octombrie.
Măsura urmează să fie aprobată odată cu rectificarea bugetară, care va fi examinată în următoarea ședință de Guvern și ulterior supusă votului în Parlament.