TV Network
Canalele TVR
Actualitate

ANRE: Tariful pentru căldură va fi mai mic decât cel cerut de Termoelectrica și CET-Nord

post-img
imagine simbol

Tariful pentru energia termică va fi mai mic decât cel solicitat de Termoelectrica și CET-Nord. Directorul ANRE, Alexei Taran, spune că Agenția va recalcula prețurile ținând cont de evoluția recentă a cotațiilor la gaze și de noile prognoze pentru trimestrul al patrulea.

În cadrul unei emisiuni la Realitatea TV Moldova, Alexei Taran a explicat că prețul gazelor naturale are o pondere de aproximativ 65–70% în costul de producere a unei gigacalorii. Prin urmare, scumpirea gazelor se reflectă direct și în costul energiei termice.

Ultima ajustare a tarifului pentru energia termică a avut loc în februarie, când calculele au fost făcute la un preț al gazelor de aproximativ 14,40 lei pentru un metru cub. Între timp, prețul gazelor a crescut, iar tariful pentru energia termică nu a fost încă ajustat în funcție de aceste schimbări.

Potrivit lui Taran, cererile depuse de Termoelectrica și CET-Nord includ atât costurile deja suportate, cât și o prognoză pentru perioada până la sfârșitul anului.

„Tariful are două componente: ceea ce s-a consumat efectiv până la ziua de astăzi și devierea, plus sau minus, și prognoza pentru perioada următoare”, a explicat directorul ANRE.

În calculele prezentate inițial, operatorii au estimat pentru trimestrul al patrulea un preț TTF de aproximativ 82 de euro. Între timp însă, cotațiile au coborât. Taran spune că în prezent acestea se situează în jurul valorii de 75–76 de euro, iar pe piața spot s-a ajuns chiar la aproximativ 71 de euro.

„Prognozele pentru trimestrul patru rămân la 73–75 de euro, iar Agenția deja va aplica această nouă prognoză în calcul”, a declarat Alexei Taran.

Astfel, tariful aprobat de ANRE urmează să fie mai mic decât cel solicitat de operatorii de termoficare. Valoarea exactă va fi stabilită după finalizarea calculelor de către Agenție.

Termoelectrica și CET-Nord au solicitat ANRE majorarea tarifelor pentru energia termică livrată consumatorilor. Pentru municipiul Chișinău, majorarea solicitată depășește 82%, iar pentru municipiul Bălți este de aproximativ 96%.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter